Controverse în cazul fragmentelor de rachetă căzute în regiunea separatistă Transnistria

0
Publicat:

Ministerul Apărării de la Chișinău susține că spațiul aerian al Republicii Moldova nu a fost survolat, declarație făcută în contextul în care în regiunea separatistă Transnistria au fost depistate cu o zi în urmă fragmente de rachetă, informație relatată de așa-zisele autorități din zonă.

Guvernul de la Chișinău a oferit detalii despre caz. FOTO: AFP

,,Vreau să repet încă o dată situația pe care am văzut-o ieri se datorează faptului că este un război la granițele noastre, un război de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. Mai multe necunoscute sunt la acest capitol. Ministerul Apărării nu confirmă că spațiul aerian național a fost survolat de obiecte neidentificate”, a declarat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al prim-ministrului moldovean, precizând că ,,reprezentantul Chișinăului în cadrul Comisiei Unificate de Control va adresa întrebările de specialitate ca să știm mai multe detalii”. 

Alte detalii

Precizările date au fost făcute la o zi după ce așa-zisele autorități din Transnistria au anunțat că într-o curte din satul Chițcani au fost depistate fragmente de rachetă. Iar proprietarul acesteia a oferit un interviu jurnaliștilor, relatând că resturile rachetei erau imense. „Am crezut că este un accident rutier (n.r.- după zgomotul auzit). Dimineața am ieșit în spatele casei să văd ce s-a întâmplat, iar acolo era un fragment de rachetă cu o greutate de 200 de kilograme. Am făcut armata, dar așa ceva văd pentru prima dată”, a spus bărbatul.

Potrivit șefului delegației transnistrene în Comisia Unificată de Control, Oleg Beleakov, în noaptea de duminică spre luni a fost auzită o bubuitură puternică în mai multe localități, inclusiv Tiraspol și Bender din Transnistria, teritoriu situat între râul Nistru și granița ucraineană.

Așa-zisele autorități de acolo au mai afirmat că resturile de rachetă au fost ridicate de geniști, constatând că acestea nu prezintă pericol, dar nu au precizat unde au fost aduse.

Tot la fața locului s-au deplasat și observatorii militari din cadrul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii, dar până în acest moment nu a fost stabilită originea acestora.

Cazul a fost înregistrat în noaptea în care armata rusă a lansat un atac masiv asupra regiunii Odesa din Ucraina, aceasta fiind în imediata apropiere de regiunea transnistreană.

De la începutul războiului din Ucraina și până acum, mai multe bucăți de rachetă, unele conținând cantități mari de explozibil au căzut pe teritoriul Republicii Moldova. Ba mai mult, rachetele rusești îndreptate spre Ucraina au survolat ilegal spațiul țării vecine.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial