Activistul civic Vadim Pogorlețchi, supus unor tratamente inumane în Transnistria, a fost eliberat din închisoarea unde era încarcerat ilegal

0
Publicat:

Activistul civic Vadim Pogorlețchi, deținut ilegal în stânga Nistrului, a fost eliberat din închisoare după trei ani de detenție.

Vadim Pogorlețchi a fost eliberat FOTO: Facebook

Vadim Pogorlețchi s-a aflat din 2022 în detenție ilegală în regiunea transnistreană.

Potrivit organizației Promo-LEX, Pogorlețchi a fost supus unor tratamente inumane și degradante, nu a avut acces la servicii medicale și a fost privat de dreptul la corespondență.

Anterior, Promo-LEX a cerut autorităților de la Chișinău să ia măsuri pentru eliberarea lui Pogorlețchi. Totodată, OSCE a trimis multiple sesizări în adresa reprezentantului politic în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană de la Tiraspol, prin care a fost solicitată eliberarea neîntârziată și necondiționată a cetățeanului, scrie TV8 Moldova.

Vadim Pogorlețchi, cetățean al Republicii Moldova originar din Tiraspol, este cunoscut ca activist civic și apărător al drepturilor omului, fiind una dintre vocile critice față de structurile ilegale din regiunea transnistreană. De-a lungul anilor, el a luat poziție publică împotriva abuzurilor comise în stânga Nistrului și a semnalat în mod repetat încălcări ale drepturilor fundamentale în regiune.

Între anii 2000 și 2008, Pogorlețchi a fost administrator al unor publicații cu profil social-politic din regiunea transnistreană, remarcate pentru atitudinea critică față de administrația de facto de la Tiraspol. Potrivit apropiaților săi, reținerea și condamnarea sa sunt strâns legate de aceste luări de poziție.

Este pentru a doua oară când activistul este deținut ilegal. În perioada 2010–2015, el a fost încarcerat în penitenciarul nr. 1 din Tiraspol și în cel din satul Hlinaia. În 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a dat câștig de cauză, confirmând că în timpul primei detenții i-au fost încălcate grav drepturile fundamentale.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat