Uraganul Fiona a crescut în intensitate și face parte acum din categoria 4 pe scala Saffir-Simpson (NHC)

0
Publicat:

Uraganul Fiona din Marea Caraibilor a crescut în intensitate şi a fost inclus în categoria 4 pe scala Saffir-Simpson (care include cinci niveluri n.r.), miercuri, a anunţat Centrul Naţional pentru Uragane din Statele Unite (NHC), informează AFP şi Reuters.

Uragan Fiona în Puerto Rico / Foto Arhivă / EPA-EFE

„Fiona se va apropia de Insulele Bermude joi seară", au anunţat specialiştii de la NHC. Ei au precizat că Fiona, primul uragan major din acest sezon format în Oceanul Atlantic, este însoţit de vânturi care ating viteze de până la 201 kilometri pe oră.

În prezent, uraganul Fiona se află la o distanţă de 1.215 kilometri sud-vest de Insulele Bermude, a anunţat aceeaşi agenţie americană, citată de Agerpres.

Cel puţin trei persoane au murit din cauza uraganului Fiona, două în Puerto Rico şi una în Guadelupa, la începutul acestei săptămâni.

Mai multe pentru tine:
Zelenski, mesaj pentru poporul ucrainean de Ziua Independenței. Scrisoare de susținere din partea lui Trump
Ce se întâmplă cu preotul homosexual de la Schitul Stânișoara care s-a filmat scandalos cu „iubi”. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților explică rolul lui în biserică
În ce trebuie să fierbi sarmalele pentru a le da un gust unic. Ce se face cu carnea de două ori? Rețeta lui Păstorel Teodoreanu
Comuna Lerești îi plânge pe tinerii morți în tragedia din zona montană Portăreasa. Primarul Toader Marian: „Doi tineri deosebiți. Urmau să se logodească”
O descoperire rară care îi uimește pe arheologi: un pumnal vechi de 3500 de ani, găsit în inima Germaniei
Divorț iminent pentru Prințul Harry? Presa speculează că Meghan Markle ar avea un copil din flori
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Dorințele lui Fuego, la 49 de ani! Ce se întâmpla cu mama artistului când a fost aniversat pe scena Festivalului Mamaia: „Vreau minte pe umeri”
Puțini șoferi știu. Cu cât se poate depăși viteza legală fără sancțiuni
Mai mulți turiști au fost nemulțumiți după ce au descoperit o taxă în plus pe bonul de la un restaurant din Italia. Pentru ce au plătit în plus
Napolitane cu caramel şi nuci. Sunt gata în 30 de minute