Un bărbat declarat mort a „înviat” după ce a stat 7 ore în congelatorul morgii

0
Publicat:

Un bărbat din India, presupus mort și lăsat într-un congelator de morgă peste noapte, a fost găsit în viață de familie a doua zi, scrie Business Insider care citează ziarul indian The Tribune.

Reprezentanții spitalului spun că este „un miracol” FOTO arhiva Adevărul

Srikesh Kumar, un electrician în vârstă de 45 de ani, a fost declarat mort la sosirea la un centru medical privat din Moradabad, Uttar Pradesh, pe 19 noiembrie. După declararea decesului, corpul său a fost depozitat în congelatorul morgii pentru a fi preluat de familie dimineața.

"Ofițerul medical de urgență l-a examinat. Nu a găsit niciun semn de viață și, prin urmare, l-a declarat mort", a declarat Rajendra Kumar, superintendentul medical al spitalului.

Conform unui raport al The Tribune, membrii familiei lui Kumar au mers să îl identifice și au observat că acesta respira și se mișca. Un videoclip cu Kumar pe o targă de spital, filmat de un membru al familiei, a început să circule pe internet.

Superintendentul a descris supraviețuirea lui Kumar ca fiind "nimic altceva decât un miracol".

Shiv Singh, superintendentul medical șef al Moradabad, a declarat pentru The Tribune că ofițerul medical de urgență care l-a examinat pe Kumar când a fost adus la ora 3 dimineața nu a obsrvat nicio bătaie de inimă. "L-a examinat de mai multe ori", a spus Singh.

The Times of India relatează că Kumar a stat probabil în congelatorul morgii aproape șapte ore. Un medic de la spitalul respectiv a declarat că viața lui Kumar a fost probabil salvată datorită întreruperilor de curent care au oprit și pornit congelatorul - de obicei menținut la temperaturi sub 10 grade Celsius.

Singh a declarat pentru The Tribune că a fost comandată o investigație privind declararea eronată a decesului.

El a adăugat că acesta este unul dintre cele "mai rare cazuri" și că nu poate fi considerat un act de neglijență.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Holograf a dezvăluit cauza morții lui Mugurel Vrabete. Motivul pentru care basistul trupei a încetat din viață: „Vine o zi… Și astăzi a venit o zi dureroasă”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Zodiile care încep luna aprilie cu dreptul. Au noroc cu carul și dorințele li se împlinesc una câte una
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Doliu în muzica românească. Basistul trupei Holograf, Iulian Mugurel Vrabete, a murit înainte cu câteva zile de concertul „Am rămas doar noi”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Doi „dependenți de sex în serie”! Cine era „cel mai pervers în dormitor” - Andrew sau Epstein? Practicile sexuale ale unuia puteau fi fatale