UE i-a cerut Elon Musk să combată răspândirea dezinformării pe X după atacul Hamas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarul european pentru piaţa internă Thierry Breton i-a cerut marţi lui Elon Musk să combată răspândirea dezinformării pe platforma sa X după atacul surpriză al Hamas asupra Israelului pentru a respecta noile reguli privind conţinutul ale UE, relatează Reuters.

UE i-a trimis o scrisoare lui Musk în care îi cere să se conformeze regulilor UE FOTO PROFIMEDIA

UE are informaţii că platforma X,  fosta Twitter, este folosită pentru răspândirea de conţinut ilegal şi dezinformare în UE, i-a transmis Breton lui Musk într-o scrisoare la care i-a cerut să răspundă în 24 de ore.

„Vă invit să vă asiguraţi de urgenţă că sistemele dvs sunt eficiente şi să raportaţi privind măsurile de criză luate echipei mele", a scris comisarul european pentru piaţa internă, adăugând că „mă aştept să fiţi în contact cu autorităţile relevante şi Europol şi să vă asiguraţi că răspundeţi cu promptitudine la cererile lor".

Breton i-a reamintit lui Musk că DSA "stabilește obligații foarte precise în ceea ce privește moderarea conținutului" și că X trebuie "să fie foarte transparent și clar în ceea ce privește conținutul permis de termenii dvs. și să aplice în mod consecvent și diligent propriile politici”, potrivit CNBC.

Comisarul a subliniat că recentele "schimbări în politicile de interes public" au provocat confuzie în rândul "multor utilizatori europeni". 

"Mass-media publice și organizațiile societății civile raportează pe scară largă cazuri de imagini și fapte false și manipulate care circulă pe platforma dvs. în UE, cum ar fi imagini vechi ale unor conflicte armate fără legătură sau imagini militare care provin de fapt din jocuri video", se arată în scrisoare. "Acestea par a fi informații vădit false sau înșelătoare".

Breton a precizat că dorește ca Musk să se asigure că "sistemele X sunt eficiente" și "să raporteze echipei mele măsurile de criză luate".

Musk a răspuns că politica X este ca totul să fie transparent şi open source, respectiv disponibil gratuit pentru toată lumea.

"Vă rog să enumeraţi încălcările la care faceţi referire pe X, aşa încât publicul să le poată vedea", a postat el pe reţeaua de socializare.

Breton a replicat că Musk ştie că există o problemă în acest sens.

"Ştiţi foarte bine despre sesizările utilizatorilor şi ale autorităţilor privitoare la conţinut fals şi glorificarea violenţei. Depinde de dvs să faceţi exact ceea ce spuneţi că faceţi", i-a răspuns el lui Musk pe X.

Actualele reglementări privind conţinutul cunoscute sub numele de Digital Services Act (DSA) prevăd ca X şi alte platforme online să înlăture conţinutul ilegal şi să ia măsuri pentru a combate riscurile la securitatea publică şi discursul civic.

Nerespectarea DSA poate duce la amenzi care pot ajunge până la 6% din cifra de afaceri globală a companiei.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%