Talibanii interzic contraceptivele și amenință farmaciștii. „Ne e prea frică să le vindem”

0
Publicat:

Talibanii interzic contraceptivele și au oprit vânzarea lor în două dintre cele mai importante orașe din Afganistan. Luptătorii talibani susțin că folosirea acestora de către femei este o „conspirație occidentală” care are ca scop controlul populației musulmane.

Femeile musulmane nu mai pot folosi pilule contraceptive FOTO Arhiva

Mai mult decât atât, talibanii merg din ușă-n ușă și amenință moașele și ordonă farmaciilor să elibereze rafturile de toate medicamentele și dispozitivele pentru controlul nasterii.

Au venit la magazinul meu de două ori cu arme și m-au amenințat să nu mai țin la vânzare pilule contraceptive. Ei verifică în mod regulat fiecare farmacie din Kabul și am încetat să mai vindem produsele”, a declarat proprietarul unui magazin din oraș.

O moașă în vârstă, care a vrut să rămân anonimă, a declarat că a fost amenințată de mai multe ori. Ea a spus că un comandant taliban i-a spus: „Nu aveți voie să ieșiți afară și să promovați conceptul occidental de control al populației și aceasta este o muncă inutilă”, scrie The Guardian.

Alți farmaciști din Kabul și Mazar-i-Sharif au confirmat că li s-a ordonat să nu mai păstreze pe stoc niciun medicament pentru controlul nașterii.

„Ne este prea frică să vindem stocul existent”

Articole precum pilulele contraceptive și injecțiile Depo-Provera nu au voie să fie păstrate în farmacie de la începutul acestei luni și ne este prea frică să vindem stocul existent”, a declarat un alt proprietar de magazin din Kabul.

Acesta este cel mai recent atac asupra drepturilor femeilor din partea talibanilor care, de la venirea la putere în august 2021, au pus capăt învățământului superior pentru fete, au închis universitățile pentru tinerele femei, au forțat femeile să renunțe la locurile de muncă și le-au restricționat posibilitatea de a-și părăsi casele. Restricționarea contraceptivelor va fi o lovitură semnificativă într-o țară cu un sistem de sănătate deja fragil.

În Afganistan, una din 14 femei moare din cauzaunor probleme legate de naștere. Afganistanul este una dintre cele mai periculoase țări din lume pentru a naște.

Ministerul taliban al Sănătății Publice din Kabul nu a emis nicio declarație oficială pe această temă, iar reprezentantul UNFPA în Afganistan nu a răspuns la solicitările de comentarii.

Luptătorii talibani care patrulează pe străzile din Kabul au declarat pe surse că „utilizarea contraceptivelor și planificarea familială reprezintă o agendă occidentală.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort