Starlink sub asediu: mitul invulnerabilității, spulberat în Iran. Lecțiile pentru Ucraina

Începutul anului 2026 a adus schimbări majore în arhitectura globală de securitate, cu ecouri dincolo de poligoanele nucleare sau sălile Adunării Generale a United Nations. De această dată, epicentrul nu s-a aflat la sol, ci pe frecvențele de deasupra Teheranului, scrie kyivpost.com.

În Iran, în timpul valului de proteste din ianuarie 2026, autoritățile au reușit să perturbe semnificativ funcționarea terminalelor individuale de internet prin satelit, în special cele ale rețelei Starlink. Operațiunea s-ar fi bazat pe tactici de război electronic (Electronic Warfare – EW), prin crearea unui „scut electronic” care a îngreunat conectarea terminalelor la sateliții aflați pe orbită joasă (Low Earth Orbit – LEO).

Pentru Ucraina și pentru restul lumii, acesta a fost un semnal de alarmă: o tehnologie asociată până recent cu libertatea de informare poate fi, la rândul ei, vulnerabilă.

Războiul din Ucraina: când sateliții au devenit „sistemul nervos” al frontului

Invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, începută în februarie 2022, a marcat primul conflict major în care comunicațiile prin satelit (SatCom) nu au mai fost doar un instrument logistic, ci au devenit infrastructura critică a câmpului de luptă.

Reducerea timpului dintre identificarea unei ținte și lovirea acesteia – așa-numitul „lanț al focului de artilerie” – de la zeci de minute la câteva secunde, operarea dronelor maritime și obținerea unei imagini operaționale în timp real au fost posibile datorită rețelelor LEO.

Experiența ucraineană a demonstrat că superioritatea informațională – adică abilitatea de a colecta, transmite și analiza date mai rapid decât adversarul – determină ritmul operațiunilor militare. Stabilitatea semnalului a devenit la fel de crucială ca apărarea teritoriului.

Astfel, infrastructura satelitară a început să fie percepută drept un multiplicator de putere, pe care regimurile autoritare încearcă să îl neutralizeze la fel cum ar neutraliza orice alt avantaj strategic.

Starlink – simbol al rezistenței

În plan civil, internetul prin satelit a devenit un instrument esențial în statele unde conectivitatea este folosită ca mijloc de control politic.

În iulie 2024, când regimul condus de Nicolás Maduro a lansat operațiunea „Tun Tun” (Knock-Knock), folosind aplicații digitale pentru denunțuri și arestări ale disidenților, conexiunile prin satelit au reprezentat una dintre puținele breșe în blocada informațională. În acel context, tehnologia Starlink a devenit o alternativă la infrastructura controlată de stat.

Cazul Venezuelei a consolidat statutul internetului prin satelit ca instrument geopolitic, capabil să influențeze dinamica internă a unui stat prin ocolirea structurilor guvernamentale.

Lecția iraniană: cum poate fi „închis” cerul

Evenimentele din Iran, în ianuarie 2026, au demonstrat însă că această infrastructură nu este invulnerabilă. Autoritățile de la Teheran ar fi reușit, potrivit unor experți, să reducă semnificativ traficul satelitar – în unele zone urbane cu până la 80% – prin utilizarea sistemelor de război electronic.

Succesul blocadei ar fi fost posibil din două motive principale: geografia și transferul tehnologic.

Spre deosebire de liniile extinse ale frontului din Ucraina, protestele din Iran au avut loc în centre urbane dense. Aceasta a permis amplasarea sistemelor EW pe clădiri înalte și turnuri de televiziune, creând o „cupolă” de bruiaj. În mediul urban, vizibilitatea directă către sateliți este deja afectată de structurile masive din beton, iar bruiajul intens al frecvențelor din banda Ku, combinat cu reflexia semnalului, a generat un efect comparat de specialiști cu o „furtună radio”.

Unele analize indică probabilitatea utilizării unor sisteme de origine rusă, precum Tirada-2 sau Zhitel, ori a unor versiuni adaptate local. Dacă această ipoteză se confirmă, tehnologiile testate pe frontul ucrainean ar fi fost exportate ulterior ca soluții pentru controlul intern.

Paradoxul „focului prietenesc” în Ucraina

O întrebare apare inevitabil: dacă astfel de tehnologii există, de ce Rusia nu a reușit să întrerupă complet comunicațiile prin satelit ale Ucrainei?

Răspunsul pare să țină de un paradox strategic. Spre deosebire de autoritățile iraniene, care dispun de canale de comunicație proprii și separate, armata rusă ar fi devenit, la rândul ei, dependentă de terminale Starlink utilizate în zonele ocupate.

Sistemele moderne de război electronic operează adesea nediferențiat. Activarea la capacitate maximă a unui sistem de bruiaj într-un anumit sector ar putea afecta nu doar comunicațiile ucrainene, ci și pe cele ale propriilor unități, inclusiv artileria sau dronele echipate cu module satelitare.

Această dependență reciprocă de o infrastructură comună a creat o formă de echilibru fragil. Inamicul ar putea avea capacitatea tehnică de a lovi decisiv, dar riscul de a-și afecta propriul sistem de comandă și control (C2 – Command and Control, adică structura prin care sunt coordonate trupele) acționează ca factor de descurajare.

Cursa tehnologică: de la apărare pasivă la antene „inteligente”

Totuși, a conta pe limitările adversarului nu reprezintă o strategie pe termen lung. Războiul din Ucraina a declanșat o cursă globală în domeniul spectrului electromagnetic – spațiul invizibil al frecvențelor radio pe care circulă comunicațiile moderne.

Inginerii ucraineni lucrează la soluții tehnice pentru a consolida reziliența echipamentelor: modificări hardware, antene adaptive capabile să filtreze bruiajul și transformarea tehnologiilor civile în sisteme rezistente la interferențe.

Lecția comună a Teheranului și a Ucrainei este clară: spectrul electromagnetic nu mai este un spațiu neutru. Este un nou teatru de operațiuni.

Lumea intră într-o eră în care accesul la orbita joasă poate face diferența dintre adevăr și propagandă, dintre coordonare și haos, dintre viață și moarte. Cursa pentru controlul undelor este abia la început.