Spitalul Nasser, cel mai mare din Gaza, e „complet scos din funcțiune”. Anunțul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Nasser, care a fost atacat de forțele israeliene săptămâna trecută, „nu mai este funcțional”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus, șeful Organizației Mondiale a Sănătății.

Spitalele din Gaza au fost ţinte ale atacurilor Israelului, foto arhivă

Luptele, lipsa combustibilului și raidurile israeliene au scos complet din funcțiune Spitalul Nasser, cel mai mare spital din Gaza, au declarat oficialii locali și ai ONU din domeniul sănătății, în timp ce Israelul a continuat să amenințe că va invada orașul Rafah din sudul țării, dacă ostaticii israelieni rămași nu vor fi eliberați în următoarele trei săptămâni, informează The Guardian.

„Spitalul Nasser, din orașul sudic Khan Younis, a ieșit din funcțiune duminică dimineața devreme”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății din Gaza, Ashraf al-Qidra. Unitatea medicală adăpostea în continuare zeci de pacienți, dar nu existai energie electrică și nici personal suficient pentru a-i trata pe toți, au declarat oficialii din domeniul sănătății.

Ashraf al-Qidra a spus că alimentarea cu apă a spitalului a fost întreruptă deoarece generatoarele au fost scoase din funcțiune timp de trei zile, că apele uzate inundă camerele de urgență și că personalul rămas nu are cum să trateze pacienții de la terapie intensivă. Lipsa rezervelor de oxigen - de asemenea, un rezultat al lipsei de energie electrică - a cauzat moartea a cel puțin șapte pacienți, a precizat acesta. „Spitalul a ieșit complet din uz. Există doar patru echipe medicale - 25 de angajați - care se ocupă în prezent de pacienți în interiorul unității”, a mai spus reprezentantul Ministerului Sănătății din Gaza.

Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, șeful Organizației Mondiale a Sănătății, a scris şi el, duminică, într-un tweet pe X, că spitalul Nasser „nu mai este funcțional”, precizând că o echipă a OMS nu a fost lăsată să intre în complexul medical vineri şi sâmbătă pentru a livra combustibil pentru generatoare. Aproximativ 200 de pacienți au rămas blocați în spital fără apă și mâncare, din care 20 aveau nevoie să fie transferaţi de urgenţă, a adăugat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Între timp, Benny Gantz, membru al cabinetului de război, a amenințat că Israelul va lansa o invazie terestră la Rafah dacă ostaticii israelieni rămași la Hamas nu vor fi eliberați până la începerea Ramadanului, peste trei săptămâni. Guvernul israelian nu a discutat, însă, în mod public un calendar pentru ofensiva terestră.

Mai mult de jumătate din cei 2,3 milioane de palestinieni din enclavă s-au refugiat în orașul din sud, după ce s-au supus ordinelor israeliene de evacuare, la începutul războiului.

„Dacă până la Ramadan ostaticii noștri nu sunt acasă, luptele vor continua în zona Rafah”, a declarat Benny Gantz la o conferință a liderilor evrei americani. Ramadanul, care ar trebui să înceapă pe 10 martie, este, din punct de vedere istoric, o perioadă tensionată în regiune. 

Spitalele din Gaza au fost un punct central al războiului de patru luni dintre Israel și gruparea militantă palestiniană Hamas. Ofensiva aeriană și terestră a Israelului a devastat o mare parte din Gaza și i-a forțat pe aproape toți locuitorii acesteia să își părăsească locuințele. Autoritățile sanitare palestiniene spun că au fost ucise 28.985 de persoane, majoritatea civili.

Joi, forțele terestre israeliene au lansat un raid asupra Spitalului Nasser. Armata a susținut într-o declarație că sute de militanți se ascundeau în spital, iar unii s-au dat drept personal medical. Aceasta a difuzat imagini cu arme, despre care a spus că au fost găsite împreună cu medicamente transferate din Israel și destinate celor peste 100 de ostatici răpiți în Israel și deținuți de Hamas. „Pachetele de medicamente care au fost găsite erau sigilate și nu fuseseră transferate ostaticilor”, a declarat armata. Hamas respinge acuzațiile israeliene, spunând că acestea servesc drept pretext pentru a distruge sistemul de sănătate.

Duminică, IDF a declarat că a arestat peste 100 de presupuși militanți Hamas în incinta spitalului, „fără a afecta pacienții și personalul medical și în conformitate cu valorile FDI și cu dreptul internațional”, în timp ce Ministerul Sănătății din Gaza acuză că 70 de membri ai personalului medical se numără printre cei reținuți, precum și pacienți aflați în paturi de spital.

Mai multe pentru tine:
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști