Scriitorul Salman Rushdie, plin de „presentimente rele“ în privința războiului Israel-Hamas. Iranul a emis pe nume său o sentință religioasă

0
Publicat:

Scriitorul americano-britanic Salman Rushdie a cerut încetarea războiului dintre Israel şi Hamas "cât mai curând posibil", declarându-se "îngrozit" şi "plin de presentimente rele" în cadrul unei conferinţe de presă organizate vineri la Frankfurt, informează AFP.

Salman Rushdie FOTO EPA EFE

Hamas a lansat un atac asupra Israelului din Fâşia Gaza la 7 octombrie, ucigând cel puţin 1.400 de persoane, în principal civili care au fost împuşcaţi, mutilaţi sau arşi de vii, potrivit autorităţilor israeliene.

În replică, Israelul a declanşat o campanie de bombardamente asupra Fâşiei Gaza. Cel puţin 3.785 de palestinieni, în principal civili, au murit în aceste bombardamente, potrivit ultimului bilanţ al Ministerului Sănătăţii condus de Hamas.

"Sunt îngrozit, asta este tot ce pot spune", a declarat scriitorul cu privire la conflict, în cadrul unei rare apariţii publice la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt, la un an după ce a fost victima unui atac cu cuţitul în Statele Unite, conform Agerpres.

"Sunt îngrozit de atacul Hamas şi plin de presentimente rele cu privire la ceea ce poate face premierul israelian Benjamin Netanyahu în replică", a dezvoltat autorul.

"Sper doar că va exista o încetare a ostilităţilor cât mai curând posibil", a adăugat el.

Rushdie, în vârstă de 76 de ani, şi-a pierdut vederea la un ochi după un atac cu cuţitul al unui agresor care a sărit pe scenă în timpul unei conferinţe literare în statul New York în august 2022.

Scriitorul a fost înjunghiat de mai multe ori în gât şi în abdomen, înainte ca participanţii şi gărzile să imobilizeze atacatorul.

Stabilit în New York, Rushdie trăieşte din 1989 sub ameninţarea morţii după ce Iranul a emis pe numele său o "fatwa" (sentinţă religioasă), în urma publicării romanului său "Versetele satanice".

Purtând ochelari cu o lentilă neagră peste ochiul drept, Rushdie a declarat vineri că "a fost în mod evident un an dificil".

"Dar mă bucur că sunt din nou sănătos", a adăugat autorul, care urmează să primească duminică prestigiosul Premiu pentru Pace al Târgului Internaţional de Carte la Frankfurt.

Mai devreme în această lună, editorii lui Rushdie au anunţat că scriitorul va lansa în luna aprilie a anului viitor o carte despre atacul căruia i-a căzut victimă, intitulată "Knife: Meditations After an Attempted Murder".

Întrebat despre această nouă lucrare, scriitorul a declarat: "ar părea un pic absurd să scrii despre altceva înainte de a trata acest subiect."

Mai multe pentru tine:
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă