Rusia critică întărirea prezenței militare americane în Orientul Mijlociu. Lavrov: Riscă să ducă la o „escaladare”

0
Publicat:

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a estimat luni, în cadrul unei reuniuni diplomatice la Teheran, că întărirea prezenţei militare americane în Orientul Mijlociu prezintă riscul unei „escaladări" a conflictului dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, relatează AFP.

Serghei Lavrov a fost prezent la o reuniune diplomatică la Teheran. FOTO Profimedia (Arhivă)

Referindu-se la trimiterea de către Statele Unite de nave de război în Orientul Mijlociu, Lavrov a apreciat că „cu cât un stat adoptă măsuri proactive de acest tip, cu atât mai mare este riscul, pericolul escaladării conflictului este mare", scrie Agerpres.

El a apreciat că Statele Unite sunt „deja printre ţările care intervin cel mai mult" în acest conflict.  

Lavrov a afirmat totuşi că acţiunea Washingtonului, precum şi cea a Uniunii Europene sunt necesare pentru a se ajunge la o reglementare diplomatică. „Trebuie să acţionăm pe baza potenţialului colectiv al ţărilor din regiune şi al Uniunii Europene, şi probabil, al Statelor Unite, şi este dificil să se treacă de acestea", a spus el.

Rusia nu acceptă nicio manifestare de terorism, nicio manifestare de violenţă cu încălcarea dreptului umanitar internaţional, inclusiv utilizarea fără discernământ a forţei", a afirmat, de asemenea, Serghei Lavrov.

Şeful diplomaţiei ruse s-a adresat în marja unei reuniuni la Teheran cu omologii săi iranian, turc, armean şi azer, reuniune destinată să găsească o soluţie pentru diminuarea tensiunilor dintre Erevan şi Baku.

Mai multe pentru tine:
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie