Regatul Unit apără legalitatea atacurilor împotriva rebelilor houthi

0
Publicat:

Regatul Unit apără legalitatea atacurilor militare effectuate alături de Statele Unite împotriva rebelilor houthi din Yemen, reafirmând că a acționat într-o situație de „legitimă apărare”, transmite sâmbătă AFP, scrie Agerpres.

Houthi FOTO: EPA-EFE

Atacurile desfășurate în noaptea de joi spre vineri ca răspuns la mai multe săptămâni de atacuri asupra navelor comerciale din Marea Roşie de către houthi sunt „necesare, legale şi proporţionale”, a spus şeful diplomaţiei britanice David Cameron într-un clip video publicat pe X (fostul Twitter).

„Trebuie să fie clar pentru houthi că suntem serioşi când spunem că acţiunile lor împotriva navelor britanice şi a altor nave sunt complet inacceptabile”, a adăugat acesta.

Într-un interviu acordat pe Telegraph vineri, ministrul Apărării Grant Shapps a cerut regimului de la Teheran să se asigure că „intermediarii” săi din regiune, precum rebelii Hhouthi sau Hezbollah-ul libanez „îşi încetează activităţile”.

Downing Street a publicat poziţia juridică cu privire la atacuri motivând că acestea vizează „ţinte atent identificate”. „A fost necesar şi proporţional să se răspundă la atacurile houthi”. „Regatul Unit este autorizat, conform dreptului internaţional, să folosească forţa în astfel de circumstanţe în care autoapărarea este singurul mijloc posibil de a face faţă unui atac armat real sau iminent, iar forţa utilizată este necesară şi proporţională”.

Armata britanică a desfăşurat trei nave în regiune: distrugătorul HMS Diamond, despre care Londra a spus că a contribuit la respingerea unui atac cu drone houthi la începutul acestei săptămâni, HMS Richmond şi HMS Lancaster echipat cu un elicopter de atac. Patru avioane de luptă Typhoon cu baza în Cipru au participat la atacurile britanico-americane.

Premierul britanic Rishi Sunak, aflat în vizită la Kiev, a explicat că şi-a reunit consiliul de miniştri şi a avertizat opoziţia în legătură cu aceste acţiuni, asigurând că luni va vorbi şi cu parlamentarii.

„Ceea ce am făcut a fost o acţiune limitată şi necesară ca răspuns la o ameninţare specifică, într-o situaţie de autoapărare”, a insistat premierul pe canalele de televiziune britanice, adăugând că este necesar să se transmită „un semnal puternic” rebelilor houthi.

Loviturile americane şi britanice asupra Yemenului, care au ucis cinci persoane, au urmat după atacurile rebelilor houthi asupra navelor din Marea Roşie despre care aceştia susţin că au legătură cu Israelul, în semn de protest faţă de atacurile israeliene constante asupra Fâşiei Gaza.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor