Video O deputată din Noua Zeelandă demisionează, după ce a fost acuzată că a furat din magazine VIDEO
0Golriz Ghahraman, deputată a Partidului Verde din Noua Zeelandă, și-a prezentat demisia, susținând că îți asumă „întreaga responsabilitate” pentru faptele sale, după ce a fost acuzată că a furat din două magazine de haine de lux, relatează The Guardian.
În primele sale declarații publice de la apariția acuzațiilor, deputata a transmis: „Este clar pentru mine că sănătatea mea mintală este grav afectată de stresul provocat de munca mea. Acest lucru m-a determinat să acționez în moduri care sunt complet deplasate. Nu încerc să-mi scuz acțiunile, dar vreau să le explic.
Oamenii ar trebui, pe bună dreptate, să se aștepte la cele mai înalte standarde de conduită din partea reprezentanților lor aleși. Eu nu am reușit. Îmi pare rău".
Golriz Ghahraman a adăugat că în prezent se va axa pe recuperarea sa și „va găsi alte modalități de a lucra pentru a schimba în bine lumea".
Acuzațiile care i-au fost aduse au fost făcute publice pentru prima dată pe data de 10 ianuarie de Newstalk ZB Plus. Conform sursei în cauză, faptele reprobabile săvârșite de deputată s-au petrecut în perioada sărbătorilor de iarnă. Deputata ar fi sustras obiecte din Scotties Boutique, un magazin de lux din Ponsonby. Oamenii legii au confirmat că se ocupă de caz, însă fără a dezvălui identitatea persoanei cercetate.
„Nu vreau să mă ascund”
Ghahraman a declarat marți că este conștientă că nu se simte bine, având în vedere faptul că a fost supusă unei evaluări medicale și că a purtat discuții cu un specialist în sănătate mintală.
„Comportamentul meu recent este în concordanță cu evenimentele din ultima vreme care au dat naștere unui răspuns extrem de stresant și care se referă la o traumă nerecunoscută anterior", a afirmat ea. „Ținând cont de acest lucru, nu vreau să mă ascund în spatele problemelor mele de sănătate mintală și îmi asum întreaga responsabilitate pentru acțiunile mele, pe care le regret profund”, a mai adăugat deputata.
Ba mai mult, ea a mulțumit Scotties Boutique „pentru bunătatea și empatia" de care a dat dovadă în această perioadă.
De asemenea, Marama Davidson și James Shaw, membri ai Parlamentului din Noua Zeelandă, au afirmat marți că femeia a fost o voce importantă în Parlament în ceea ce privește drepturile omului, politica externă independentă și reforma electorală.
„Realizările sale politice sunt semnificative", au susținut cei doi. „Doamna Ghahraman a lucrat fără încetare în numele comunităților sale. Nimic nu știrbește această muncă și știm că ea va continua să sprijine aceste comunități și în viitor".
„Îi dorim tot binele din lume”
Se pare că parcursul ei a fost presărat și cu o mulțime de provocări. Conform lui James Shaw, din momentul în care a intrat în Parlament, ea a fost abuzată de public, primind inclusiv amenințări cu violența sexuală și fizică și amenințări cu moartea - mai mult decât mulți alți parlamentari.
„Dacă trăiești cu un asemenea nivel de amenințare, într-o situație care este deja destul de stresantă, atunci vor exista consecințe", a spus Shaw.
Shaw și Davidson au declarat că se așteaptă ca parlamentarii să aibă un comportament adecvat în public și au susținut decizia acesteia de a demisiona. „Este clar pentru noi că doamna Ghahraman se află într-o stare de extremă suferință. Ea și-a asumat responsabilitatea și și-a cerut scuze.
Ne pare profund rău să o vedem pe doamna Ghahraman plecând în aceste circumstanțe și îi dorim tot binele din lume pentru viitor", au spus ei.
În urmă cu șapte ani, Ghahraman a devenit primul refugiat ales în Parlamentul din Noua Zeelandă, după ce a cerut azil politic după războiul Iran-Irak.
Înainte de a intra în politică, ea a fost avocat specializat în apărare penală și în drepturile omului, inclusiv pentru tribunalele ONU din Rwanda, Cambodgia și Haga.
În anul 2020, Ghahraman a dezvăluit că suferă de scleroză multiplă, fiind diagnosticată cu această afecțiune în timp ce ocupa funcția de deputat.