Tenisul ne oferă un meci de vis în 2024: Gabriela Ruse dă de o fostă campioană de Grand Slam

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Australian Open 2024 (15-28 ianuarie) va fi primul mare eveniment sportiv din noul an, iar calendarul întrecerilor importante pe care Adevărul l-a prezentat aici confirmă această situație.

Gabriela Ruse
Gabriela Ruse

Așadar, aflați în pregătiri pentru primul Grand Slam al sezonului, jucătorii de tenis din cele două circuite s-au mutat în Australia și Noua Zeelandă. Iar primele românce au și disputat deja primele partide din noul sezon.

La Auckland, Gabriela Ruse (26 de ani, 128 WTA) a câștigat și în turul II al calificărilor, după victoria din runda inaugurală cu Anna Danilina (Kazahstan, 28 de ani, 829 WTA), scor 6-3, 6-3. De această dată, în partida decisivă pentru intrarea pe tabloul principal, Ruse a trecut de Jule Niemeier (Germania, 24 de ani, 165 WTA): 6-0, 3-6, 6-3 după două ore.

Pe tabloul principal de la Auckland, în turul I, Gabriela Ruse o va întâlni pe Emma Răducanu (Marea Britanie, 21 de ani, 298 WTA). Fosta campioană de la US Open 2021 revine cu acest prilej pe teren, ea nemaijucând din aprilie din cauza unor intervenții chirurgicale. Confruntarea de la Auckland - va avea loc pe 1 sau 2 ianuarie -, va fi primul meci în care Ruse și Răducanu se vor afla față în față.

La Brisbane, Ana Bogdan (31 de ani, 69 WTA) a pășit cu stângul în această stagiune, pierzând duelul cu Marta Kostyuk (Ucraina, 21 de ani, 39 WTA), scor 6-4, 3-6, 3-6. Partida a durat două ore și cinci minute.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite