O companie a început rezervările pentru un hotel pe Lună, deși proiectul este la nivel de concept. Cât costă să îți asiguri locul

0
Publicat:

O companie americană, GRU Space, a anunțat că a început să accepte rezervări pentru un hotel pe Lună, deși proiectul se află în prezent doar în fază conceptuală, iar infrastructura necesară nu există.

Se fac rezervări la un hotel pe Lună, deși proiectul nu există acum. FOTO: Shutterstock

Sumele solicitate pentru așa-numitele rezervări variază între 250.000 și 1 milion de dolari. Acestea nu reprezintă bilete propriu-zise, ci mai degrabă depozite sau contribuții financiare menite să susțină dezvoltarea companiei, potrivit publicației Interesting Engineering.

GRU Space nu a oferit un calendar exact pentru lansarea proiectului, însă susține că primele misiuni de test ar putea avea loc în perioada 2029–2030, iar primii oaspeți ar putea ajunge pe Lună după anul 2032, în cazul în care planurile vor fi respectate.

Potrivit companiei, hotelul lunar ar urma să fie format din habitate gonflabile, inspirate din concepte dezvoltate anterior de NASA și Bigelow Aerospace.

Aceste structuri ar fi proiectate să reziste la radiații, micrometeoriți și variații extreme de temperatură. Ulterior, ele ar urma să fie acoperite cu regolit lunar – praful de la suprafața Lunii – pentru un plus de protecție.

Accesul turiștilor ar urma să se facă prin vehicule lunare operate de alte companii din industria spațială.

Deși ideea pare una futuristă, o parte dintre tehnologiile propuse sunt deja studiate sau testate. Habitatele gonflabile au fost testate anterior, iar utilizarea regolitului lunar ca material de construcție este analizată de ani de zile în cercetarea spațială.

GRU Space afirmă că intenționează să urmeze un parcurs gradual, de la misiuni robotice la misiuni cu echipaj uman.

Cu toate acestea, proiectul ridică numeroase semne de întrebare. În prezent, nu există o industrie funcțională de turism lunar, nu sunt disponibile misiuni regulate cu echipaj uman către Lună și lipsesc infrastructuri esențiale precum sisteme de salvare, evacuare medicală, comunicații sau cadre de asigurare.

Specialiștii subliniază că nici marile agenții spațiale, precum NASA – care beneficiază de finanțări consistente și decenii de experiență – nu au reușit încă să stabilească o bază permanentă pe Lună. În acest context, calendarul propus de GRU Space este considerat extrem de ambițios.

De asemenea, modelul de rezervare a stârnit scepticism în rândul analiștilor, fiind perceput mai degrabă ca o metodă de promovare și testare a interesului public decât ca un plan concret de operare.

Compania nu deține în prezent rachete, module de aselenizare, sisteme de suport vital sau aprobări de reglementare, iar condițiile de returnare a sumelor achitate nu sunt clar precizate.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi