Momentul în care trei maşini se prăbuşesc într-o groapă formată în parcarea unui spital din Israel VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcarea era nou inaugurată, fiind capabilă să găzduiască câteva sute de vehicule Foto: Captura video

Luni după-amiază, o groapă imensă care s-a format în asfalt, în parcarea Centrului Medical Shaare Zedek din Ierusalim, a înhjiţit mai multe maşini şi a determinat serviciile de urgenţă să trimită unităţi în zonă, anunţă Times of Israel.

Şapte autospeciale de pompieri s-au deplasat la faţa locului, unde din fericire nu au existat răniţi. Se crede că dolina a fost formată ca urmare a lucrărilor de construcţie din apropiere, mai exact din cauza unui tunel la care se săpa si care trecea pe sub spital şi parcar, relatează Hotnews.ro..

Parcarea era nou inaugurată, fiind capabilă să găzduiască câteva sute de vehicule. Oficiali ai Serviciul de pompieri şi salvare au spus că, pe lângă cele şapte autospeciale de pompieri trimise la faţa locului, a fost trimisă şi o unitate specială de salvare pentru a căuta orice persoană care ar fi putut cădea în gaură.

Mai multe pentru tine:
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei