Miniștrii de Externe din NATO se reunesc la Oslo: Aderarea Ucrainei și succesorul lui Stoltenberg, pe agenda discuțiilor

0
Publicat:

Miniştrii de Externe din NATO vor încerca, cu ocazia unei reuniuni prevăzute pentru această săptămână la Oslo, să depăşească divergenţele dintre ţările lor în legătură cu o viitoare aderare a Ucrainei la Alianță, unele state cerând ca la summitul de la Vilnius din luna iulie să i se acorde Kievului o foaie de parcurs, relatează Reuters.

FOTO EPA-EFE

Ţări precum SUA şi Germania se poziționează pe ideea că o eventuală aderare a Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică printr-o procedură accelerată ar face ca NATO să se apropie de intrarea într-un război activ cu Rusia.

Totuşi, atât Kievul, cât şi unii dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai săi din Europa de Est fac presiuni pentru ca NATO să facă cel puţin câțiva paşi concreţi pentru a aduce Ucraina mai aproape de statutul de membru al Alianţei Nord-Atlantice cu prilejul summitului de la Vilnius din 11-12 iulie.

„Ar fi foarte trist dacă cineva, în orice fel, ar vedea rezultatul summitului de la Vilnius ca pe o victorie a Rusiei prin excluderea aderării Ucrainei la NATO cândva”, a afirmat vineri şefa Executivului lituanian Ingrida Simonyte.

Săptămâna trecută, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat clar că Ucraina nu va putea adera la Alianţă atâta timp cât se află în război.

„A deveni membru în plin război nu se află pe agendă. Întrebarea este ce se întâmplă atunci când se încheie războiul”, a afirmat Stoltenberg.

În marja reuniunii de la Oslo, ce va avea loc miercuri şi joi, miniştrii de Externe din NATO vor avea totodată posibilitatea de a face un schimb de opinii despre succesorul lui Jens Stoltenberg, al cărui mandat expiră la 30 septembrie acest an.

Pe de altă parte, victoria lui Recep Tayyip Erdogan în alegerile prezidenţiale din Turcia a impulsionat eforturile pentru deblocarea procesului de ratificare a aderării Suediei la NATO, suspendat în ultimele luni de obiecţiile formulate de Ankara şi Budapesta, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Mai multe pentru tine:
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii