Manifestaţiile anti-SUA s-au extins în Indonezia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 350 de islamişti radicali au manifestat vineri la Jakarta împotriva unui film american antiislam. Aceştia fluturau afişe ce îndemnau la "zdrobirea democraţiei" şi acuzau Statele Unite că sunt "responsabile de islamofobia din Occident".

Aproximativ 350 de islamişti radicali au manifestat vineri la Jakarta împotriva filmului american antiislam care, potrivit lor, reprezintă o "declaraţie de război" şi se află la originea violenţelor în mai multe state musulmane, a constatat o jurnalistă AFP.

"Acest film insultă profetul nostru. Îl condamnăm. Este o declaraţie de război", a început un purtător de cuvânt al mişcării islamiste Hizbut Tahrir, care a îndemnat la manifestaţie mica mulţime adunată în faţa ambasadei americane în Indonezia, ţara musulmană cea mai populată de pe planetă cu 240 de milioane de locuitori.

"Administraţie americană, trebuie să puneţi capăt acestei barbarii. Insultarea profetului semnifică pedeapsa cu moartea", a adăugat el, predicând în faţa mulţimii care striga "Allah akbar" (Allah este mare).

Forţele de ordine care păzeau ambasada depăşeau ca număr islamiştii de teama unor violenţe precum cele care au survenit în Libia.

Manifestanţii, între care copii şi femei acoperite cu văl islamic, fluturau afişe ce îndemnau la "zdrobirea democraţiei" şi acuzau Statele Unite că sunt "responsabile de islamofobia din Occident".

Filmul "Innocence of Muslims" (Inocenţa musulmanilor) a inflamat spiritele în Egipt şi în Libia, provocând moartea ambasadorului Statelor Unite în această ţară, înainte ca protestele să se extindă în alte ţări.

În Indonezia, Guvernul a solicitat site-ului de Internet YouTube să blocheze difuzarea filmului şi fragmente ale sale. O măsură similară a fost deja luată în 2008 cu filmul "Fitna", un scurtmetraj al deputatului olandez de extrema dreaptă Geert Wilders care desconsidera Coranul. Dar decizia a fost anulată ca urmare a unui protest al utilizatorilor de Internet.

Mai multe pentru tine:
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine