Mai mulţi suspecţi ai grupării teroriste Al-Qaeda au fost ucişi în Yemen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O dronă a ucis cel puţin 14 persoane în Yemen, inclusiv 12 presupuşi militanţi Al-Qaeda, după cum au declarat pentru CNN trei oficiali ai Ministerului Apărării din Yemen.

Drona a lovit un camion, în districtul Hazemiyah din provincia al-Baitha, spun oficialii. Militanţii se îndreptau către provincia Shabwa, un focar Al-Qaeda, iar trei dintre victime erau membrii de rang înalt ai grupării, conform aceleaşi surse.

„Militanţii se aflau într-o misiune coordonată pe care o ţineam sub supraveghere de foarte multă vreme“, a declarat, pentru CNN, un înalt oficial al Ministerului Apărării, care a invocat protecţia anonimatului. 

Reprezentanţii Ministerului Apărării au declarat că a fost un atac aerian de succes. Această lovitură a venit ca urmare a apariţiei recente a unei filmări în care era prezentată o mare adunare a membrilor al-Qadia în Yemen.

Totodată, trei civili au fost ucişi, iar alţi patru au primit îngrijiri medicale, mai scrie CNN.  „Din nefericire civili se aflau acolo la momentul nepotrivit“, a declarat unul dintre oficiali. 

 „Vechiculul nostru se afla la 15 metri de locul incidentului. La câteva minute după primul atac, a avut loc un al doilea care i-a omorât pe trei dintre prietenii mei“, a declarat Salem al-Kashm, un martor ocular al atacului aerian.

„Drona a continuat să se învârtă în cercuri pentru a se asigura că niciunul dintre militanţi nu a scăpat cu viaţă“, a mai adăugat acesta.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Al-Qaeda se regrupează şi ameninţă Statele Unite, informează serviciile de informaţii occidentale Gruparea teroristă Al-Qaeda se regrupează şi ameninţă din nou Statele Unite cu atacuri, informează serviciile de informaţii occidentale după ce acestea au aflat de o reuniune a organizaţiei desfăşurată în Yemen, informează CNN

Parlamentul yemenit a interzis atacurile dronelor americane pe teritoriul naţional Parlamentul yemenit a votat duminică seara o lege care interzice atacurile dronelor după un raid controversat care a făcut victime civile joi, informează agenţia oficială Saba, citată de Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța