Video Lecția de solidaritate a emiratezilor în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu: „Împreună, uniți pentru Emiratele Arabe Unite”

0
Publicat:

În contextul conflictului din Orientul Mijlociu, pe rețelele de socializare a apărut un val de solidaritate pentru Emiratele Arabe Unite (EAU), persoane din întreaga țară repetând sloganul „Together, united for the UAE” („Împreună, uniți pentru EAU”).

Mesaj de solidaritate pentru EAU/FOTO: Captură video IHC

Într-un videoclip publicat de International Holding Company (IHC), una dintre cele mai valoroase companii de investiții din lume, cu sediul în Abu Dhabi, mai multe persoane și-au arătat solidaritatea față de Emiratele Arabe Unite și față de liderii țării.

„Protejează dreptul de a trăi, de a dormi fără frică și de a visa fără ezitare”, a transmis un emiratez.

În descrierea videoclipului, IHC a transmis că gândurile lor „sunt alături de Emiratele Arabe Unite și de toți cei care numesc această țară acasă”.

„Împreună, uniți pentru Emiratele Arabe Unite.”

„Suntem recunoscători pentru conducerea care a construit o țară definită de stabilitate, pregătire și responsabilitate și pentru Forțele Armate și instituțiile Emiratelor Arabe Unite care lucrează neobosit pentru a-și proteja poporul”, mai transmite IHC.

În comentarii, internauții s-au arătat emoționați de mesaj, transmițând la rândul lor sloganul: „Împreună, uniți pentru EAU”.

Duminică, 1 martie, două serii de explozii au fost auzite în Dubai, pe fondul tensiunilor crescânde în regiune. Biroul pentru media din Dubai a anunțat că două persoane au fost rănite după căderea unor bucăți de drone interceptate de forțele aeriene, care au lovit două locuințe.

„Războiul vostru nu este cu vecinii”, a avertizat consilierul președintelui EAU, Anwar Gargash, adresându-se Iranului, în contextul ripostei Teheranului după atacul comun israeliano-american  

Ministerul Apărării din Emiratele Arabe Unite a oferit marți, 3 martie, date detaliate privind amploarea atacurilor aeriene îndreptate împotriva țării.

Generalul de brigadă Abdul Nasser Mohammed Al-Humaidi, purtător de cuvânt al apărării, a declarat că de la începutul conflictului au fost lansate 186 de rachete către teritoriul EAU.

Sistemele de apărare aeriană au interceptat cu succes 172 dintre acestea, în timp ce 13 au căzut în mare. O singură rachetă ar fi căzut pe teritoriul țării.

Pe lângă atacurile cu rachete, EAU au detectat 812 drone lansate către țară. Dintre acestea, 755 au fost interceptate, iar 57 au căzut pe teritoriul țării. Sistemele de apărare au identificat și distrus, de asemenea, opt rachete de croazieră.

Autoritățile au confirmat că trei persoane și-au pierdut viața în Emiratele Arabe Unite de la începutul escaladării, iar 68 au suferit răni ușoare. Au fost raportate pagube minore până la moderate la unele facilități civile, însă infrastructura critică rămâne operațională.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare