Iranul efectuează exerciții militare antiaeriene cu drone în urma conflictului cu Pakistanul

0
Publicat:

Iranul a anunțat astăzi că a desfășurat cu succes un exercițiu de apărare antiaeriană, folosind drone special concepute pentru a intercepta posibile ținte ostile. Manevrele au avut loc într-o regiune care se întinde de-a lungul coastei de sud-vest până în sud-est, conform informațiilor furnizate de Reuters.

Iranul folosește drone pentru apărarea antiaeriană FOTO Irna

Forţele iraniene au utilizat pentru prima dată, în exerciţiile de joi şi vineri, o nouă metodă de apărare antiaeriană; ţintele au fost interceptate de drone, a declarat un purtător de cuvânt al armatei, citat de postul de stat Press TV. Manevrele au avut loc din Abadan, în provincia Khuzestan de lângă Golful Persic, până la Chabahar, în provincia Sistan şi Balucistan de lângă Golful Oman, cu frontiere cu Pakistanul şi Afganistanul.

Conform Press TV, au participat forţe terestre, aeriene, navale şi aerospaţiale, precum şi marina militară a Corpului Gardienilor Revoluţiei, potrivit Agerpres.

Reuters remarcă situaţia tensionată din regiune, după ce Pakistanul a lansat joi lovituri aeriene pe teritoriul iranian, împotriva unor militanţi separatişti, ca represalii la un atac din partea Iranului, care a lovit marţi bazele unei grupări de partea pakistaneză a frontierei.

Schimbul de lovituri între cele două ţări a fost cel mai remarcabil din ultimii ani, provocând îngrijorare privind extinderea instabilităţii în Orientul Mijlociu, unde Israelul este în război cu gruparea islamistă Hamas încă din octombrie anul trecut, apreciază agenţia citată. Istoricul relaţiilor dintre Iran şi Pakistan este marcat de turbulenţe, dar după evenimentele de săptămâna aceasta ambele părţi şi-au exprimat dorinţa de a reduce tensiunile.

Iranul a atacat recent şi obiective din Siria, afirmând că aparţineau Statului Islamic, şi din Irak, unde susţine că a lovit un centru de spionaj israelian. Miliţii aliate cu Teheranul din întreaga regiune au lansat atacuri împotriva unor ţinte israeliene şi americane, din solidaritate cu palestinienii din Fâşia Gaza.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort