Iran, Rusia şi China au început un program de manevre navele comune în Golful Oman

0
Publicat:

Iran, Rusia şi China au iniţiat manevre navele comune în Golful Oman, cu participarea a peste 20 de nave, exerciţii care se vor prelungi până vineri, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu, relatează miercuri agenţia EFE, citată de Agerpres.

Golful Oman. FOTO Google Maps

 „Centura de securitate maritimă 2024", cum este numit programul de manevre, are ca slogan „Împreună pentru stabilirea păcii şi securităţii", a declarat amiralul iranian Mustafa Tajeddini. 

Potrivit acestuia, exerciţiile navale au drept obiectiv protejarea navigaţiei comerciale, combaterea pirateriei şi a terorismului, dar şi schimbul de informaţii referitoare la operaţiunile de salvare pe mare.

Gardienii Revoluţiei iraniene participă cu zece nave, două elicoptere şi 420 de militari, în acest al cincilea program de manevre comune desfăşurate în comun de Iran, Rusia şi China în ultimii ani.

Rusia participă cu nave ale Flotei Pacificului, conduse de crucişătorul Varyag, în timp ce China a trimis distrugătorul Urumqi şi fregata Linyi.

Cine mai participă la exercițiu

La amintitele exerciţii participă ca observatori Oman, Azerbaidjan, Kazahstan, Pakistan şi Africa de Sud şi se desfăşoară în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu amplificate de războiul din Fâşia Gaza.  Ca efect al acestui conflict, rebelii houthi din Yemen, aliaţi ai Iranului, atacă în Marea Roşie cu drone şi rachete nave comerciale, drept represalii faţă de ofensiva Israelului împotriva grupării Hamas în Fâşia Gaza.

Iranul conduce aşa-numita Axă a Rezistenţei, o alianţă informală formată din organizaţii militare precum Hamas, Jihadul Islamic, Hezbollah şi rebelii houthi din Yemen, plus alte grupări, cu principalul obiectiv de a lupta contra Israelului.

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție