Indonezia propune un plan de pace pentru Ucraina şi Rusia. Iniţiativă este deja criticată

0
Publicat:

Ministrul indonezian al apărării, Prabowo Subianto, a propus sâmbătă un plan pentru a pune capăt războiului dintre Rusia şi Ucraina, în cadrul unei conferinţe pe teme de apărare şi securitate desfăşurate în Singapore, o iniţiativă criticată imediat de mai mulţi participanţi.

Prabowo Subianto, ministrul indonezian al Apărării

"Solicit Rusiei şi Ucrainei să se angajeze să înceteze imediat toate ostilităţile", a declarat el, subliniind că economiile şi aprovizionarea cu alimente din ţările asiatice sunt grav afectate de acest conflict, scrie Agerpres.

Ministrul a propus o încetare a focului "pe poziţiile actuale", zone demilitarizate care să fie garantate de observatori şi de forţe de menţinere a păcii ale ONU. El a sugerat, de asemenea, un eventual "referendum în zonele disputate", organizat de Naţiunile Unite, în timpul discursului său în cadrul conferinţei Dialogul Shangri-La privind apărarea şi securitatea în Asia-Pacific.

Indonezia, care favorizează o diplomaţie nealiniată, a încercat deja să medieze pacea între cei doi beligeranţi. Preşedintele indonezian Joko Widodo a călătorit la Kiev şi la Moscova şi s-a întâlnit cu liderii ucrainean şi rus anul trecut, când ţara a prezidat Grupul G20. Cu toate acestea, propunerea ministrului apărării a fost criticată la conferinţă, unul dintre participanţi reproşându-i că pune semnul egal între agresor şi agresat.

Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a susţinut că pacea în Ucraina trebuie să fie obţinută în condiţii acceptabile, fără a risca îngheţarea conflictului.

''Trebuie să aducem pacea în Ucraina'', dar aceasta trebuie să fie ''o pace dreaptă, nu o pace a capitulării'', a spus el, vorbind după ministrul indonezian.

Prabowo Subianto a revenit apoi la atac. "Întrebaţi-i pe indonezieni de câte ori au fost invadaţi", a spus el, ridicând tonul: "Există încălcări ale suveranităţii nu doar în Europa".

''Eu am prezentat un plan de rezolvare a conflictului (...) Nu spun cine are dreptate sau cine nu".

Indonezia a votat în favoarea unei rezoluţii ONU care condamnă invazia Rusiei în Ucraina, dar nu a aplicat sancţiuni economice împotriva Moscovei.

În aprilie, China şi-a prezentat propriul plan de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă