Gest foarte rar făcut de șeful ONU în privința Gaza. Șeful diplomației israeliene: mandatul lui Guterres, un pericol pentru pace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Externe al Israelului, Eli Cohen, a apreciat drept un „pericol pentru pacea lumii” mandatul şefului ONU, Antonio Guterres, după ce acesta din urmă a invocat o procedură rară în faţa Consiliului de Securitate cu privire la războiul din Fâşia Gaza, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Antonio Guterres FOTO EPA-EFE

„Cererea sa de activare a Articolului 99 (din Carta ONU, n. red.) şi apelul la încetarea focului în Fâşia Gaza constituie sprijin pentru organizaţia teroristă Hamas”, a acuzat Eli Cohen pe reţeaua socială X.

Antonio Guterres a avertizat miercuri Consiliul de Securitate că războiul dintre Israel şi Hamas ar „putea să agraveze ameninţările existente la adresa păcii şi securităţii internaţionale”.

El a invocat Articolul 99 din Carta ONU, foarte rar folosit, care îi permite să „aducă în atenţia Consiliului de Securitate orice chestiune care, în opinia sa, poate ameninţa menţinerea păcii şi securităţii internaţionale”.

„Ne confruntăm cu un risc grav de colaps al sistemului umanitar. Situaţia se deteriorează rapid spre o catastrofă cu implicaţii potenţial ireversibile pentru palestinieni, în ansamblu, şi pentru pacea şi securitatea în regiune”, susține Guterres într-o scrisoare adresată celor 15 membri ai Consiliului de Securitate.

Secretarul general al ONU avertizează totodată că este posibilă o „prăbuşire totală a ordinii publice în curând” în Fâşia Gaza, vizată de bombardamente şi o ofensivă la sol din partea armatei israeliene. În aceste condiții, Guterres insistă pentru o încetare a focului din motive umanitare.

„Comunitatea internaţională are responsabilitatea de a-şi utiliza întreaga influenţă pentru a preveni o nouă escaladare şi a pune capăt acestei crize”, a pledat șeful ONU, citat de Agerpres, care preia AFP și Reuters.

Comandouri ale Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza din 2007, au comis la 7 octombrie un atac sângeros fără precedent în Israel, provocând cel puțin 1.200 de morţi și luând 240 de ostatici.

Ca represalii, armata israeliană bombardează de atunci Fâşia Gaza, iar din 27 octombrie duce o ofensivă terestră cu scopul declarat de a „anihila” Hamas, recunoscută drept organizaţie teroristă de Israel, Statele Unite şi Uniunea Europeană.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG