Fostul extremist turc care a încercat să-l asasineze pe Papa Ioan Paul al II-lea speră să discute „două sau trei minute” cu Papa Leon al XIV-lea

0
Publicat:

Fostul extremist turc Mehmet Ali Agca, care a încercat să-l asasineze pe Papa Ioan Paul al II-lea în 1981, s-a deplasat la Iznik, în vestul Turciei, înaintea vizitei Papei Leon al XIV-lea.

Papa Leon al XIV-lea/FOTO: Profimedia

Sper să stau de vorbă cu papa două sau trei minute, fie la Iznik, fie la Istanbul", a declarat vineri Agca.

Papa are programată vineri o vizită la Iznik, la sud de Istanbul, pentru comemorarea a 1.700 de ani de la Primul Conciliu de la Niceea.

Mehmet Ali Agca, la vremea aceea în vârstă de 23 de ani, a tras două focuri de armă, de aproape, asupra Suveranului Pontif, în Piaţa Sfântul Petru, un glonţ străpungându-i abdomenul, iar celălalt trecând foarte aproape de inimă.

Mehmet Ali Agca/FOTO: Wikipedia

Motivele care l-au determinat pe Agca să deschidă focul asupra Papei în 1981 sunt în continuare înconjurate în mister. El a ispăşit o pedeapsă de aproape 30 de ani în închisori din Italia şi Turcia şi pare să sufere de tulburări mintale.

După ce a petrecut 19 ani într-o închisoare italiană, Agca a fost extrădat în 2000 în Turcia, unde şi-a ispăşit pedeapsa pentru uciderea în 1979 a jurnalistului turc Abdi Ipekci. El a fost eliberat în 2010.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani