Cum a participat liderul suprem al Iranului la negocierile cu SUA. Culisele unui armistițiu tensionat
0Oficialii din SUA și Israel au aflat luni despre o evoluție surprinzătoare, pe fondul ultimatumului președintelui Trump care se scurgea: liderul suprem iranian Mojtaba Khamenei a ordonat, pentru prima dată de la începutul războiului, negociatorilor săi să se îndrepte către un acord, potrivit unui oficial israelian, unui oficial regional și unei surse informate, relatează Axios.
În timp ce Trump amenința public cu anihilarea Iranului, în culise se înregistrau semne de progrese diplomatice – deși nici măcar apropiații președintelui nu au știut la la ce să se aștepte până în ultimul moment, înainte să se facă anunțul privind armistițiul.
Forțele americane din Orientul Mijlociu și oficialii Pentagonului își petrecuseră ultimele ore pregătindu-se pentru o campanie masivă de bombardamente asupra infrastructurii iraniene și încercând să descifreze intențiile lui Trump. „Nu aveam nicio idee ce urma să se întâmple. A fost o nebunie”, a declarat un oficial din domeniul apărării.
Aliații din regiune se pregăteau pentru o ripostă iraniană fără precedent. În Iran, unii civili se grăbeau să părăsească locuințele pentru a evita potențiale bombardamente.
Această relatare a eforturilor diplomatice care au împiedicat, deocamdată, escaladarea conflictului se bazează pe discuții cu unsprezece surse avizate implicate în negocieri, precizează Axios.
Luni dimineață, în timp ce Trump se adresa mulțimii la evenimentul de Paște de la Casa Albă, trimisul american Steve Witkoff dădea telefoane și era „foarte furios”. Acesta le-a spus mediatorilor că planul de pace în 10 puncte transmis de Iran este un „un dezastru, o catastrofă”, potrivit unei surse direct informate cu privire la discuții.
Astfel a început o zi „haotică” de amendamente la propuneri, mediatorii pakistanezi transmițând noi versiuni între Witkoff și ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, în timp ce miniștrii de externe egiptean și turc încercau să ajute la crearea de punți pentru ca părțile să se apropie.
Decizia finală i-ar fi aparținut lui Khamenei
Până luni seara, mediatorii obținuseră aprobarea SUA pentru o propunere de armistițiu de două săptămâni. Rămânea însă ca Khamenei – despre care sursele spun că s-a implicat activ luni și marți în aceste eforturi – să ia decizia finală.
Khamenei a comunicat prin bilețele pentru a nu fi descoperit de israelieni
Circumstanțele au impus ca participarea liderului suprem să fie discretă și laborioasă. Amenințat de o posibilă tentativă de asasinat din partea Israelului, Khamenei a comunicat în principal prin intermediul curierilor care duceau bilețele.
Între timp, presa internațională scria pe surse că ar fi inconștient, rănit grav în prima zi a războiului, când a murit și tatăl său, fiind tratat la un spital din orașul sfânt Qom.
Două surse au descris binecuvântarea dată de Khamenei negociatorilor să încheie un acord ca momentul cheie ce a permis progresul.
O sursă regională a precizat că Araghchi însuși a avut un rol central atât în gestionarea negocierilor, cât și în convingerea comandanților Gardienilor Revoluției să accepte un acord. China a sfătuit, de asemenea, Iranul să caute o soluție diplomatică.
Dar, la finalul zilei, toate deciziile majore luate luni și marți au trecut pe la Khamenei. „Fără unda verde din partea lui, nu ar fi existat acord”, a declarat sursa regională.
Frenezie în ultimele ore. Vance a coordonat telefonic din Ungaria
Marți dimineață, progresele erau evidente, dar asta nu l-a împiedicat pe Trump să lanseze cea mai cutremurătoare amenințare: „O întreagă civilizație va pieri în această seară.” Unele mass-media americane au scris că Iranul a întrerupt negocierile drept ripostă, însă sursele ce participau la negocieri au confirmat pentru Axios că nu a fost cazul și că negocierile luaseră un avânt important.
Vicepreședintele american JD Vance coordona totul prin telefon din Ungaria, în special tratând cu mediatorii pakistanezi. Între timp, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a menținut legătura frecvent cu Trump și echipa sa, deși israelienii erau tot mai îngrijorați că pierd controlul asupra procesului.
Marți, în jurul prânzului (ora Coastei de Est), exista un consens că părțile se îndreptau spre un armistițiu de două săptămâni. Trei ore mai târziu, prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif publica termenii acordului pe X și îndemna ambele părți să îi accepte.
Trump a început imediat să primească apeluri și mesaje text de la aliați și confidenți de linie dură, care îl îndemnau să respingă oferta. Confuzia în legătură cu intențiile lui Trump era atât de mare, încât și cei care discutaseră cu el cu doar o oră sau două înainte credeau că va refuza armistițiul – până în ultimul moment.
Cu puțin timp înainte de a-și anunța decizia, Trump a vorbit cu Netanyahu pentru a obține angajamentul Israelului de a respecta încetarea focului, apoi cu mareșalul pakistanez Asim Munir pentru a finaliza acordul. Forțele americane au primit ordinul de retragere la 15 minute după postarea declarației președintelui SUA.
Araghchi a confirmat că Iranul va respecta armistițiul și va deschide Strâmtoarea Ormuz pentru navele care vor naviga „în coordonare cu forțele armate iraniene”.
Ce urmează
Rămâne de văzut cât de permisiv va fi Iranul în reluarea transportului maritim și cât de ferm va fi Netanyahu în respectarea armistițiului. Un oficial israelian de rang înalt a declarat pentru Axios că Netanyahu a primit asigurări că SUA vor insista ca Iranul să renunțe la programul nuclear, să oprească îmbogățirea uraniului și să renunțe la programul de rachete balistice.
Vance va conduce probabil delegația SUA la negocierile de vineri din Pakistan, probabil cea mai importantă misiune din cariera sa politică. Diferențele majore dintre viziunile SUA și Iranului privind un acord persistă însă, lăsând deschisă ușa pentru o reaprindere a conflictului.
Secretarul apărării Pete Hegseth și purtătoarea de cuvânt Karoline Leavitt urmează să susțină miercuri conferințe de presă.
SUA și Iranul au convenit asupra unui armistițiu de două săptămâni: Trump a acceptat suspendarea bombardamentelor, Iranul va coordona tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz, iar Netanyahu a susținut decizia președintelui american.