Care protectorat?! România nu există pe agenda de afaceri din SUA

Nu cred că un protectorat de natură strategică, militară, politică etc. poate fi fezabil fără instrumentalizarea componentei economico-financiare. de Doru Lionăchescu

>> Reacţii la teza unui protectorat total al SUA asupra României - care a generat dosarul de copertă al ediţiei FP România nr. 48 (oct/ nov 2015). 

Alături de această teză, dosarul include şi opt contra-argumente, de la Corina Rebegea, Sorin Adam Matei, Doru Lionăchescu, Radu Magdin, Sebastian I. Burduja, Liviu Mureşan & Matei Păun şi Filon Morar. 

Seducătoare ipoteza lui Gabriel Elefteriu, păcat însă ca nu rezistă la testul realităţii din teren, cel puţin în ceea ce priveşte domeniul economic, arie pe care, de altfel, autorul o ignoră pe parcursul argumentaţiei. Ma abţin să comentez aspectele geopolitice şi militare, unde am competenţe limitate, dar voi încerca să argumentez de ce România NU este nicidecum un protectorat american în sfera economică, a investiţiilor, a climatului de afaceri în general. Extinzând raţionamentul, nu cred că un protectorat de natură strategică, militară, politică etc. poate fi fezabil fără instrumentalizarea componentei economico-financiare.

Deschid cu o scurtă clarificare terminologică: protectoratul economic al unei ţări asupra alteia presupune, la nivel minimal: a) o balanţă comercială şi investiţională robustă, în favoarea „protectorului”; b) controlul principalelor resurse ale protectoratului şi o logistică adecvată de transferare a acestora către metropolă şi c) configurarea ecosistemului economic şi de reglementare al protectoratului după modelul protectorului. În plus, la nivel calitativ, „soft”, un protectorat american asupra României ar mai presupune şi o prezenţă cotidiană vibrantă a temelor româneşti pe agenda elitelor de business şi financiare de peste Ocean şi un export masiv de know how managerial din SUA, prin intermediul a sute de expatriaţi şi al importului temporar de tineri români studioşi în America. Exemplele de manual ale protectoratului american sunt, desigur, Coreea de Sud, Germania Federală şi Japonia postbelice, şi, mai recent, Irakul.

România nu există pe agenda elitelor media, financiare şi de afaceri din SUA.

Să le luăm pe rând: în ceea ce priveşte schimburile noastre comerciale cu SUA acestea reprezintă mai puţin de 2% din comerţul României, iar investiţiile americane la noi nu au intrat niciodată între primele 10 cele mai importante geografic. Discutăm deci în mod vădit de valori marginale ale interdependenţei economice bilaterale, nicicum de vreo relaţie strânsă. Cât priveşte accesul la resursele locale, aici lucururile sunt şi mai clare: America nu are niciun fel de prezenţă notabilă, fie că vorbim de energie, de alimente sau de controlul nodurilor logistice cheie. Terzo, ecosistemul economic: orice se poate spune despre modelul economic al României, dar numai că ar avea ceva în comun cu cel american nu! România conservă şi astăzi un mediu economic etatist, ultrareglementat, centrat pe infailibilitatea birocraţiei în relaţia cu capitalul privat. Inovaţia e sporadică, bogăţia e suspectă, capitalistul autohton este prezumat infractor şi nu are statut aspiraţional în societate. Ce prăpastie culturală faţă de America, presupusul nostru protector!\

În fine, trebuie să recunoaştem, România nu există pe agenda elitelor media, financiare şi de afaceri din SUA – am reconfirmat personal acest adevăr stânjenitor în cursul vizitei pe care am făcut-o la începutul verii atât pe Coasta de Vest, cât şi la New York. Nici nu ar putea fi altfel pentru o ţară mică, în contracţie demografică, fără diasporă vizibilă şi aparţinând unui continent-muzeu, faţă de care americanii sunt tot mai indiferenţi. 

În tot ce întreprind, americanii au o vorbă care le sintetizează filozofia de viaţă şi care, în esenţă, cred că fragilizează orice ipoteză referitoare la un eventual protectorat american asupra României: „Small is beautiful, but BIG is powerful”. În loc să ne amăgim cu iluzia unui cavaler supra-statal pe cal alb care să ne scape de responsabilităţile propriei guvernări şi ale propriului destin naţional, mai bine ne-am canaliza eforturile de reflecţie şi administrare pornind de la premisa că în politica externă America te ajută doar dacă te ajuţi singur.         

Doru Lionăchescu este preşedinte al firmei de investiţii Capital Partners.