Bashar Al-Assad este unul dintre responsabilii pentru săvârşirea crimelor împotriva umanităţii, potrivit ONU

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înaltul Comisar al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, a declarat luni, pentru prima dată de la începerea conflictului sirian, că sunt dovezi care „indică responsabilitatea” pentru săvârşire de crime împotriva umanităţii a preşedintelui Bachar Al-Assad, informează AFP.

Navi Pillay a afirmat într-o declaraţie de luni, de  la Geneva, că membrii Comisiei de anchetă privind chestiunea siriană din cadrul Consiliului pentru Drepturile Omului „au strâns cantităţi enorme de dovezi (…) privind crimele de război şi crime împotriva umanităţii”, specificând faptul că „dovezile indică responsabilitatea pentru acestea până la cele mai înalte niveluri ale Guvernului, inclusiv şeful statului”.

Pillay a adăugat că doreşte începerea unei anchete judiciare „naţionale sau internaţionale credibile” pentru a-i judeca pe cei responsabili de crime: „Numai în acest context, care ţine cont de prezumţia de nevinovăţie, această listă ar putea fi publicată”, potrivit reprezentantului ONU.

Creată pe 22 august 2011 printr-o rezoluţie a Consiliului pentru Drepturile Omului, această comisie de anchetă are drept obiective investigarea tuturor încălcărilor drepturilor omului, începând cu martie 2011, şi identificarea celor vinovaţi pentru a fi aduşi în faţa legii. 

Chiar dacă membrii acestei comisii au acuzat în mai multe rânduri înalţii demnitari ai regimului sirian de săvârşirea de crime, până în acest moment nici un nume nu fusese adus în atenţia publică, iar preşedintele Al-Assad niciodată menţionat.

Comisia a avut peste 2.000 de întâlniri cu persoane afectate de conflictul sirian, fie din Siria, fie din ţările vecine. Cu toate acestea, acest organism nu a primit aprobare pentru a vizita Siria.

Potrivit cifrelor înaintate de organizaţia non-guvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, aproape 126.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în conflictul început în martie 2011.

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut