Antony Blinken atenționează Azerbaidjanul asupra relațiilor lor cu Armenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a discutat cu preşedintele Azerbaidjanului Ilham Aliev despre importanţa avansării procesului de pace cu Armenia, subliniind că „nimic nu justifică o creştere a tensiunilor la graniţa” cu această ţară, potrivit unui comunicat difuzat de Departamentul de Stat, notează AFP şi Reuters, scrie Agerpres.

Antony Blinken FOTO: EPA-EFE

În timpul unei convorbiri telefonice, Blinken a susținut „că nimic nu justifică o creştere a tensiunilor crescute la graniţă şi a avertizat împotriva acţiunilor şi a retoricii agresive din ambele părţi care ar compromite perspectivele de pace”, se arată în comunicatul difuzat de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

Şeful diplomaţiei americane este aa Bruxelles pentru o reuniune NATO.

Blinken urmează să participe vineri la o reuniune trilaterală cu premierul armean Nikol Paşinian şi liderii Uniunii Europene.

Blinken a reamintit „că Azerbaidjanul trebuie să-şi respecte obligaţiile şi angajamentele internaţionale în ceea ce priveşte drepturile omului şi libertăţile fundamentale şi a cerut eliberarea persoanelor deţinute pe nedrept”, potrivit comunicatului.

Armenia şi Azerbaidjanul, ţări vecine şi rivale din Caucaz, s-au acuzat reciproc marţi că au deschis focul la graniţă, unde incidentele de acest tip sunt frecvente şi uneori mortale.

Cele două țări au purtat două războaie, în anii 1990 şi în 2020, pentru controlul enclavei Nagorno-Karabah, recucerită în cele din urmă în septembrie 2023 de către forţele azere.

După această recucerire completă, aproape întreaga populaţie armeană a regiunii - peste 100.000 de persoane - a fugit în Armenia.

În decembrie, cele două ţări au efectuat un schimb de prizonieri văzut drept un progres diplomatic, care a reînviat speranţa de pace. Situaţia rămâne instabilă, în pofida mai multor runde de negocieri mediate de puteri străine, între care Statele Unite.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG