AIEA menține doi reprezentanți cu titlu permanent la Zaporojie: Avertismentul unei jurnaliste din Rusia

0
Publicat:

Doi reprezentanţi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) urmează să rămână cu titlu permanent la centrala nucleară Zaporojie, ocupată de ruşi, a anunțat luni Energoatom, compania nucleară de stat a Ucrainei.

Centrala nucleară de la Zaporojie FOTO Profimedia

Astăzi, patru din cei şase reprezentanţi ai echipei de inspecţie a AIEA şi-au încheiat activitatea la centrala nucleară Zaporojie”, se arată într-un comunicat publicat pe Telegram de către Energoatom. 

„Se aşteaptă ca doi experţi să continue să lucreze la (centrală, n. red.) cu titlu permanent”, afirmă Energoatom. 

Vladimir Rogov, responsabilul local numit de regimul de la Moscova, a confirmat luni într-un interviu acordat unui post de radio din Rusia că doi observatori AIEA vor rămâne la Zaporojie, dar nu a menționat pentru cât timp.

Aleksandr Volga, şeful administraţiei proruse a oraşului Enerhodar, unde se află centrala, a furnizat aceeași informaţie pentru Interfax, menţionând că cei doi reprezentanți ai AIEA „vor fi însărcinaţi cu controlul siguranţei funcţionării centralei nucleare”.

Potrivit lui Volga, „în acest moment funcţionează un singur reactor”, care furnizează energie în reţea, inclusiv clienţilor ucraineni. 

„Din cauza reparaţiilor la liniile de înaltă tensiune, s-a luat decizia de a opri un reactor şi de a lăsa altul în funcţiune”, a explicat el, menţionând că un al doilea reactor (dintr-un total de şase) va fi pus în funcţiune când se va finaliza reparaţia liniilor de înaltă tensiune. 

Volga a mai declarat că în acest moment situaţia radiologică din jurul centralei se situează în parametri normali, transmite Agerpres.

Kievul vrea un audit tehnic

Pe de altă parte, Guvernul ucrainean vrea ca tehnicienii AIEA să efectueze un audit de inginerie nucleară la centrala Zaporojie şi nu doar sarcini de inspecţie şi de supraveghere, aşa cum au făcut până în prezent.

„La centrala nucleară Zaporojie, lângă care invadatorii au amplasat sisteme de lansatoare multiple de rachete (MLRS) din care au tras, este necesar un audit de inginerie nucleară, care să depăşească eforturile de menţinere a păcii în acel perimetru, pe care misiunea AIEA intenţionează să le întreprindă”, a spus consilierul prezidențial Mîhailo Podoliak. 

„Ar trebui să existe un anumit număr de oameni care să înţeleagă fizica nucleară şi tehnologiile acestui tip de inginerie. Ei pot fi acolo împreună cu personalul nostru”, a subliniat oficialul ucrainean. 

Potrivit lui Podoliak, Guvernul ucrainean nu deţine în prezent informaţii clare şi sigure dacă „totul este în ordine la instalaţie în ceea ce priveşte circuitele de siguranţă, răcirea reactorului şi siguranţa personalului”

„Nu am văzut nimic din toate acestea în raportul iniţial” elaborat de AIEA, a subliniat el.

Întrebat despre decizia AIEA de a stabili o prezenţă permanentă la centrala de la Zaporojie, Podoliak a spus că acest lucru ar putea ajuta la protejarea personalului ucrainean din uzină „de invadatorii înarmaţi” ruşi care în prezent o controlează. 

„Trupele ruse nu au idee ce se întâmplă acolo, aşa că nu pot evalua în mod corespunzător riscurile. Dar există un anumit număr de membri ai personalului nostru care au nevoie de o anumită formă de protecţie”, a declarat Mîhailo Podoliak, citat de agenția de presă EFE, preluată de Agerpres.

Zaporojie, în loc de o rachetă nucleară tactică

Centrala nucleară de la Zaporojie, a treia centrală ca mărime din lume, este ocupată de armata rusă din data de 4 martie. De atunci, potrivit Kievului, armata rusă a desfăşurat echipamente militare şi muniţie în perimetrul centralei, de unde bombardează zonele adiacente.

The Insider a obţinut o înregistrare video în care pot fi văzute sisteme ruseşti de lansare multiplă de rachete (MLRS) efectuând tiruri de pe teritoriul centralei de la Zaporojie. Înregistrarea a fost realizată în cursul nopții de 2 spre 3 septembrie. 

ONU, Statele Unite şi Ucraina au cerut Rusiei să-şi retragă echipamentele şi personalul militar de la centrala de la Zaporojie.

În opinia publicistei ruse Iulia Latînina, Kremlinul ar putea utiliza centrala în loc de o rachetă nucleară tactică. Un accident la Zaporojie pe care să-l atribuie ucrainenilor ar fi varianta posibilă avută în vedere de Vladimir Putin, a avertizat ea. 

Ţinând cont de creşterea tensiunilor în jurul centralei nucleare de la Zaporojie, AIEA a trimis o delegaţie pentru a analiza situaţia la faţa locului. Şeful AIEA, Rafael Grossi, urmează să prezinte marţi în Consiliul de Securitate al ONU un raport cu concluziile misiunii sale la Zaporojie, relatează Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”