Zelenski anunță o serie de reuniuni ale aliaților Ucrainei, la început de ianuarie, înainte de alte discuţii cu SUA

0
Publicat:

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, anunță o serie de reuniuni diplomatice la începutul lunii ianuarie, în Franța și Ucraina, cu lideri și consilieri din state aliate, în contextul negocierilor privind oprirea invaziei ruse.

Volodimir Zelenski anunţă o serie de întâlniri cu liderii europeni. FOTO: Profimedia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat marți, 30 decembrie, că săptămâna viitoare va avea loc în Franța o reuniune cu lideri ai țărilor aliate Kievului, în cadrul unor negocieri legate de găsirea unei soluții pentru oprirea invaziei ruse din Ucraina.

Întâlnirea este programată pentru data de 6 ianuarie și va fi precedată de o reuniune la nivel de consilieri în probleme de securitate ai statelor aliate Ucrainei, care urmează să aibă loc pe 3 ianuarie, pe teritoriul Ucrainei, a anunțat Zelenski pe platforma X.

Potrivit lui Volodimir Zelenski, aceste întâlniri au rolul de a pregăti în detaliu agenda diplomatică pentru reuniunea liderilor.

„Să treacă în revistă toate documentele, toate lucrările pregătitoare şi punctele suplimentare”, a explicat șeful statului ucrainean într-o conferință de presă online cu jurnaliștii.

După reuniunea din Franța, vor urma noi discuții la nivel de consilieri, programate pentru data de 7 ianuarie, în vederea definitivării detaliilor înaintea unei noi întâlniri la nivel înalt.

„Reuniuni ale consilierilor vor avea loc, de asemenea, la 7 ianuarie, în vederea perfecţionării detaliilor, înaintea unei noi reuniuni între lideri europeni şi americani”, a precizat Volodimir Zelenski.

Macron confirmă reuniunea de la Paris

Anunțul liderului de la Kiev vine după ce președintele Franței, Emmanuel Macron, a confirmat, luni, 29 decembrie, organizarea unei reuniuni a aliaților Ucrainei, la Paris, axată pe garanțiile de securitate ce ar putea fi oferite Kievului în cadrul unui eventual acord de pace cu Rusia.

„Vom reuni ţările Coaliţiei Voluntarilor la Paris, la începutul lui ianuarie, pentru a finaliza contribuţiile de securitate ale fiecăruia”, a scris Emmanuel Macron pe X.

„Facem progrese cu privire la garanţiile de securitate, care vor fi centrale în construirea unei păci drepte şi durabile”, a continuat el.

Toate aceste discuţii şi planificări pentru reuniuni au loc la scurt timp după întâlnirea dintre Volodimir Zelenski și Donald Trump, desfășurată în urmă cu câteva zile la reședința fostului președinte american de la Mar-a-Lago, în Florida.

Deși liderul de la Casa Albă s-a declarat optimist, el a rămas rezervat în privința unei soluții rapide pentru conflictul care afectează Ucraina din 2022.

Mai multe pentru tine:
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Kate și William, colecție de fotografii nemaivăzute. Surpriza uriașă de la sfârșit de an