Ursula von der Leyen, noi modificări la propunerea de buget multianual al UE, după ce Parlamentul European a amenințat că îl va bloca
0Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a introdus o serie de opțiuni de modificare la propunerea pentru următorul buget pe termen lung al Uniunii Europene (2028–2034), după ce Parlamentul European a avertizat că ar putea bloca documentul.
Într-o scrisoare citată de dpa, transmisă președintei Parlamentului European și președinției daneze a Consiliului UE, Ursula von der Leyen propune o serie de ajustări menite să răspundă criticilor formulate de eurodeputați. Printre acestea se numără acordarea unei puteri sporite regiunilor, introducerea unor garanții suplimentare pentru sectorul agricol și consolidarea rolului Parlamentului European în procesul de alocare a fondurilor bugetare.
Dacă statele membre vor fi de acord, o parte din fondurile europene ar putea fi rezervată dezvoltării regiunilor rurale, pe lângă bugetul deja prevăzut prin Politica Agricolă Comună (PAC).
Completările propuse au ca scop facilitarea adoptării cadrului financiar multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034, care ar permite cheltuieli totale de aproximativ 2.000 de miliarde de euro, cu circa 700 de miliarde de euro mai mult față de actualul buget pe șapte ani.
Decizia vine după ce, la sfârșitul lunii octombrie, liderii principalelor grupuri politice din Parlamentul European i-au transmis Ursulei von der Leyen o scrisoare comună în care respingeau parțial propunerea inițială a Comisiei Europene.
Semnatarii (lideri ai conservatorilor, social-democraților, liberalilor, ecologiștilor și alți eurodeputați implicați în dosar) au criticat faptul că, în loc să se păstreze structura actuală a fondurilor europene, noul model ar permite fiecărei țări să propună planuri individuale de cheltuieli, ceea ce ar putea duce la lipsă de transparență și dezechilibre între state.
Bugetul Uniunii Europene, supranumit cadrul financiar multianual, stabilește prioritățile politice și sumele alocate principalelor domenii de acțiune ale blocului comunitar. Pentru a fi adoptat, documentul trebuie aprobat în unanimitate de statele membre și validat prin vot de Parlamentul European.
Pentru a evita un blocaj, Ursula von der Leyen a convocat pentru luni, 10 noiembrie, o reuniune la nivel înalt cu participarea Roberta Metsola și a premierului danez Mette Frederiksen, a cărei țară deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.