Video Tragedie în Republica Cehă: Un tren cu destinația Ucraina s-a ciocnit cu unul de marfă. Cel puțin patru morți și zeci de răniți în urma accidentului feroviar VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Cehia, cu puțin înainte de miezul nopții, trenul de pasageri RegioJet 1021 care se îndrepta spre Ciop, Ucraina, a intrat în coliziune cu un tren de marfă ČD Cargo în apropierea stației din orașul Pardubice. 

Cel puțin patru persoane și-au pierdut viața și alte câteva zeci sunt rănite într-o coliziune dintre un tren de pasageri și un convoi de mărfuri din centrul Republicii Cehe, miercuri seara, informează serviciile de salvare, potrivit AFP.

 „Patru pasageri au suferit răni care au dus la moartea lor", a declarat Alena Kisiala, purtătoare de cuvânt a serviciilor locale de salvare, pentru televiziunea publică cehă, conform Agerpres.

Accident feroviar în Cehia - Foto X (exTwitter)

Referindu-se la "un mare dezastru", premierul Petr Fiala a transmis condoleanţe.

„Cu toţii ne gândim la victime şi la răniţi", a scris el pe reţeaua de socializare X. 

Accidentul feroviar a avut loc cu puțin timp înainte de 21:00 GMT, în apropiere de gara Pardubice, la aproximativ 100 km est de Praga, potrivit televiziunii publice. 

Aproximativ 300 de pasageri, mulți dintre ei cetățeni străini, se aflau la bordul trenului de călători. Imagini cu un vagon deraiat și cu supraviețuitori ai accidentului care se îmbarcau în autobuze lângă gara principală din Pardubice au fost difuzate de televiziunea cehă. 

Salvatorii au evacuat victimele, care au fost asistate în apropierea trenurilor. La fața locului au sosit pompierii și voluntarii, precum și poliția și serviciul de salvare. Chiar și ambulanțele de la Hradec Králové din apropiere au venit în ajutor.

Ministrul Afacerilor Interne Wit Rakushan și ministrul Transporturilor Martin Kupka au sosit la locul accidentului.

Potrivit ministrului Kupka, Inspectoratul Feroviar investighează coliziunea trenurilor, deocamdată nu au fost anunțate posibile cauze ale accidentului. Presa cehî relatează însă că coliziunea s-a produs probabil din cauza unei erori a conducătorului trenului de călători.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere