Tineretul Socialist se dezice de Zapatero în problema ţiganilor români expulzaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă preşedintele guvernului spaniol a trecut de partea lui Sarkozy în problema expulzărilor ţiganilor români, tinerii din partidul acestuia, PSOE, se dezic de liderul lor.

Secretarul general al Tineretului Socialist din Spania (JSE), Sergio Gutierrez, consideră că "sprijinul" manifestat de liderul PP pentru decizia Guvernului Franţei, de a expulza sute de ţigani români şi bulgari de pe teritoriul francez, "nu este la înălţimea etică a societăţii noastre", informează El Pais. La fel ca Rajoy, şi Zapatero, preşedintele socialist al Guvernului Spaniei, şi-a declarat sprijinul pentru măsurile luate de Sarkozy.

Dezacordul tinerilor socialişti faţă de principalii doi oameni politici ai Spaniei a fost consemnat prin intermediul unui comunicat publicat pe pagina web a JSE, contrastând, astfel, cu declaraţiile liderului PSOE, preşedintele Executivului, Jose Luis Rodriguez Zapatero. Acesta şi-a manifestat ieri sprijinul faţă de omologul său francez şi a acuzat-o, în schimb, pe Viviane Reding, comisarul european pentru Justiţie, pentru declaraţiile "nelalocul lor" făcute în această chestiune.

Citeşte pe adevarul.es ce anume scriu tinerii socialişti în comunicatul adresat politicienilor spanioli care sprijină expulzarea ţiganilor români din Franţa.

Mai multe pentru tine:
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Noi rețineri în dosarul instruirii moldovenilor în Serbia pentru destabilizări. Printre ei, un socialist cu funcție importantă
O crimă: ascunderea Adevărului de către Autorități
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Cele 3 semne zodiacale chinezești care atrag abundența în săptămâna 27 octombrie – 2 noiembrie 2025
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Halloween-ul, interzis într-un oraș european: „Alegem să sărbătorim lumina cunoașterii și a patriotismului, mai degrabă decât să adoptăm obiceiuri străine”