Sute de civili polonezi se antrenează cu armata, pe fondul războiului din Ucraina şi al tensiunilor cu Belarus

0
Publicat:

La o bază militară poloneză situată la sud-vest de Varşovia, 200 de civili învaţă să tragă cu arme de foc, să lanseze grenade şi se familiarizează cu diverse tactici militare.

Antrenament într-o bază militară poloneză FOTO: Arhivă

Acest sezon de antrenament la Tomaszów Mazowiecki se numără printre cele circa 20 de proiecte propuse de armata poloneză civililor, într-un moment în care războiul face ravagii în Ucraina vecină, iar tensiunile se amplifică şi la frontiera cu Republica Belarus, scrie Agerpres.

"Am doi copii, aş vrea să învăţ bazele supravieţuirii şi ce trebuie făcut într-o situaţie periculoasă", a declarat Monika Ludwiczack, o secretară de şcoală în vârstă de 41 de ani. "Poate că într-o zi va trebui să-mi apăr propriii copii", a adăugat ea.

La fel ca ea, unii ţin o armă în mâini pentru prima dată în viaţa lor, însă alţii vor să se familiarizeze cu noi arme şi tactici.

"Nu ştiu în ce direcţie vor evolua lucrurile, însă vrem să fim pregătiţi", spune Tomasz Sandkowski, un investitor de 54 de ani, care făcuse în trecut stagiul militar. "Ultimii doi ani au întărit această nevoie", a adăugat el, evocând războiul din Ucraina.

Polonia, important susţinător al Kievului, se confruntă la rândul său cu probleme de securitate de-a lungul frontierei sale estice cu Republica Belarus, un aliat al Rusiei. Guvernul polonez acuză autorităţile belaruse că îi încurajează pe migranţi să treacă frontiera în UE în cadrul unei forme de "război hibrid".

În iunie, un soldat polonez a murit înjunghiat în timp ce migranţi încercau să intre în Polonia, în circumstanţe care fac încă obiectul unei anchete.

Armata poloneză organizează sesiuni de formare militară gratuite de opt ore, considerate o ocazie de a suscita interesul unor potenţiali recruţi.

Din totalul celor 200 de persoane prezente la antrenamentul la Tomaszów Mazowiecki, 10% au declarat că iau în calcul o viitoare angajare în cadrul armatei.

"Participând la un asemenea proiect, un voluntar poate vedea în interiorul a ceea ce seamănă cu viaţa în armată", explică sublocotenenta Borek, care a solicitat să nu-i fie dezvăluit numele complet şi care lucrează la centrul de recrutare din Tomaszów Mazowiecki. "În fiecare an, avem tot mai mulţi voluntari", a adăugat ea.

"Vedem ce se întâmplă în Ucraina", subliniază la rândul său locotenent-colonelul Zbigniew Kowalski de la cea de-a 25-a brigadă de cavalerie aeriană din acelaşi oraş. "Ştim bine ce competenţe ar trebui să aibă populaţia pentru a face faţă mediului actual", a subliniat el.

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două