SUA aprobă vânzarea de rachete Finlandei pentru un miliard de dolari. Moscova a acuzat Helsinki de pregătiri militare ofensive

0
Publicat:

Statele Unite au anunțat că au aprobat vânzarea de rachete aer-aer avansate și echipamente asociate în valoare de peste un miliard de dolari către Finlanda, țară aliată membră a NATO care are o frontieră lungă cu Rusia. 

Rachete SUA cu lungă acțiune foto: Shuterstock

„Vânzarea propusă va îmbunătăţi capacitatea Finlandei de a face faţă ameninţărilor actuale şi viitoare, precum şi interoperabilitatea sa cu forţele americane şi alte forţe aliate”, a anunţat într-un comunicat Agenţia americană pentru cooperare în domeniul apărării şi securităţii (DSCA).

Această vânzare va „sprijini, de asemenea, obiectivele de politica externă și de securitate națională ale Statelor Unite”, a adăugat agenția.

Congresul de la Washington urmează să valideze tranzacția, o formalitate.

Preşedintele Finlandei, Alexander Stubb a sosit joi, 11 septembrie, în vizită în Ucraina, a anunțat ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiha. El a precizat că împreună cu şeful cabinetului prezidenţial, Andrii Iermak, l-a întâmpinat pe liderul finlandez în gara din Kiev.

Potrivit ministrului de externe, Stubb va avea discuţii importante cu preşedintele Volodimir Zelenski despre securitatea şi integrarea europeană, presiunea transatlantică asupra Rusiei şi paşii spre o pace durabilă.

„Suntem recunoscători Finlandei pentru sprijinul său continuu, pentru poziţia sa de lider în cadrul OSCE şi pentru poziţia sa de principiu. Apreciem eforturile personale şi dedicarea preşedintelui Stubb”, a transmis şeful diplomaţiei ucrainene.

Alexander Stubb este implicat personal în contactele dintre liderii europeni şi preşedintele american Donald Trump pentru soluţionarea războiului ruso-ucrainean. 

Medvedev ameninţă Finlanda: „Nu vom mai arăta milă, ca în 1944”

Reamintim că, în urmă cu câteva zile, fostul președinte al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a avertizat că Rusia nu va mai manifesta „niciun fel de indulgență” față de Finlanda.

Într-un text publicat de agenția de stat TASS, actualul vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei acuză autoritățile finlandeze că ar construi o infrastructură militară ofensivă „sub pretextul apărării”, transformându-se într-un avanpost al NATO.

Sub titlul „Noua doctrină finlandeză: prostie, minciună, ingratitudine”, Medvedev afirmă că Finlanda ar „reconstrui o nouă linie Mannerheim” și că actualul curs politic adoptat de Helsinki ar putea conduce la „colapsul ireversibil al statului finlandez”.

„Finlandezii trebuie să înțeleagă că opoziția față de Rusia poate duce la dispariția statalității lor — pentru totdeauna”, scrie Medvedev, care susține că Moscova „nu va mai minuna” cu Helsinki, „așa cum a făcut în 1944”  

Declarațiile lui Medvedev vin pe fondul deteriorării accelerate a relațiilor dintre Moscova și Helsinki, după aderarea oficială a Finlandei la NATO în aprilie 2023. Cu o graniță comună de peste 1.300 de kilometri, Finlanda devine un actor strategic de prim-plan în arhitectura de securitate a flancului nordic al Alianței.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție