Social-democraţii germani nu exclud interzicerea partidului „Alternativa pentru Germania”

0
Publicat:

Conducerea Partidului Social-Democrat german (SPD) a afirmat sâmbătă că nu exclude posibilitatea interzicerii partidului de extremă dreapta 'Alternativa pentru Germania' (AfD), deşi aceasta ar fi o variantă de ultimă instanţă, transmite DPA, citată de Agerpres.

Miting împotriva AfD la Berlin. FOTO EPA EFE

Examinarea neconstituţionalităţii AfD ar trebui să fie „o opţiune clară'' în cazul în care concluziile serviciilor de informaţii germane fac ca şansele de reuşită ale unei asemenea proceduri să pară sigure, arată, într-o rezoluţie adoptată sâmbătă, conducerea SPD.

Clasificarea AfD drept grupare extremistă de dreapta suspectă, în martie 2021, de către serviciul de informaţii interne german face obiectul unei acţiuni în justiţie în Germania, AfD contestând clasificarea sa la Înalta Curte Administrativă din oraşul Munster.

Olaf Scholz: „democraţia nu trebuie niciodată să rămână pasivă”

 Interzicerea unui partid este ultima soluţie într-o democraţie, a spus cancelarul german, social-democratul Olaf Scholz.

„Totuşi democraţia nu trebuie niciodată să rămână pasivă în timp ce un partid încearcă să o distrugă din interior'', a adăugat el.

Rezoluţia adoptată de conducerea social-democraţilor arată că „pentru noi, este indubitabil că AfD este un partid de extremă dreapta ce este îndoctrinat de ideologia naţionalistă şi ameninţă democraţia''.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort