Șeful AIEA, numit la conducerea agenției nucleare a ONU până în 2027

0
Publicat:

  Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Mariano Grossi, a fost desemnat vineri, la Viena, de Consiliul Guvernatorilor al agenţiei nucleare a ONU, pentru un al doilea mandat de patru ani, transmite EFE. 

Rafael Grossi a fost numit la conducerea agenției nucleare a ONU până în 2027. Foto EPA EFE (Arhivă)

  Diplomatul argentinian, numit prin ovaţii, a fost singurul candidat pentru acest post, pe care l-a preluat la sfârşitul lui 2019, după decesul predecesorului său, japonezul Yukiya Amano, scrie Agerpres.

Al doilea mandat al lui Grossi, 62 de ani, va începe pe 3 decembrie şi se va încheia pe 2 decembrie 2027.

 Decizia Consiliului Guvernatorilor al AIEA, din care fac parte 35 de state membre, trebuie confirmată de următoarea Conferinţă Generală a AIEA, care va avea loc la finalul lunii septembrie. 

Primul mandat al lui Grossi a fost marcat de conflictul pe tema programului nuclear iranian, a cărui verificare şi monitorizare este în sarcina AIEA, dar şi de războiul din Ucraina, unde centrala nucleară ucraineană Zaporojie se află sub ocupaţie rusă din martie 2022. 

Pentru a reduce riscul de accident nuclear în zona de război, directorul general al AIEA încearcă de anul trecut să negocieze cu părţile beligerante crearea unei zone de securitate şi protecţie în jurul centralei atomice, care, cu cele şase reactoare ale sale, este cea mai mare din Europa.     

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele