Video Scene terifiante într-o cafenea din Crimeea: civili bătuți și amenințați cu arma după ce au mustrat doi soldați beți care hărțuiau femei | VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de soldați ruși a făcut prăpăd într-o cafenea din Crimeea după o beție de „Ziua Apărătorilor Patriei”, sărbătorită și ca ziua bărbaților în Federația Rusă.

Captură X @GlasnostGone

Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere de la intrarea în local sunt terifiante, arătându-i pe atacatori în timp ce lovesc cu bastoane din cauciuc, îi obligă pe civili să stea întinși la podea și trag din puști Kalașnikov.

Din fericire, acest nou act de violență al trupelor invadatoare nu s-a soldat cu morți, însă mai mulți civili au fost răniți, cel puțin unul dintre ei fiind internat în stare gravă.

Potrivit unor martori de la fața locului, atacul s-a produs după un conflict izbucnit între doi soldați ruși și alți petrecăreți. Mustrați că hărțuiesc femei, cei doi soldați au chemat întăriri pentru a se răfui cu cei care au îndrăznit să le dezaprobe comportamentul.

„Soldații s-au îmbătat și au provocat haos. Au hărțuit femei din local și au intrat în conflict cu alți bărbați. Clienții cafenelei i-au mustrat pe militari pentru comportamentul lor, dar, în loc să se calmeze, au chemat colegi înarmați cu mitraliere”, relatează un canal de Telegram care acoperă invazia rusă din Ucraina.

O femeie a făcut apel la distribuirea imaginilor și a anunțat că va depune plângere. „Prieteni, ajutați la răspândirea videoclipului și faceți-i publicitate, pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple mâine copiilor voștri și celor dragi. Inima mea sângerează din cauza acestei atrocități”, mărturisește ea.

Potrivit acestei martore, conflictul a fost cauzat de „doi bărbați cu chelie și mitocani” care sunt „ofițeri militari”. Aceștia și-ar fi chemat colegii în ajutor, iar aceștia din urmă au irupt pe terasa localului.

„Mi-au pus iubitul pe un scaun și l-au bătut cu bestialitate cu bastoanele. Au avut de suferit atât fratele său, care a încercat să-l apere, cât și prietenii săi”, adaugă ea.

Femeia afirmă că există riscul ca autoritățile să nu deschidă o anchetă: „Când am încercat să aflăm numele acestor persoane (atacatorilor, n. red.), am fost informați că vor încerca să mușamalizeze cazul. Mâine mergem la parchetul militar pentru a depune o plângere oficială”.

Aceste scene reprobabile au avut loc în localitatea Ciornomorske, situată în vestul Peninsulei Crimeea, anexată de Rusia în martie 2014.

Potrivit iStories, soldații surprinși în imagini fac parte din unitatea „Urșii”, cunoscută oficial ca Brigada 81, o companie militară privată pro-Kremlin.

În noiembrie, un membru al acestei unități l-a omorât pe un locuitor al regiunii Herson după ce l-a lovit cu un topor și l-a împușcat.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani