Rusia, condamnată la CEDO pentru demiterea unei profesoare din cauza orientării sale sexuale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Rusia pentru demiterea unei profesoare din cauza mai multor fotografii postate pe reţele sociale, inclusiv unele în care apărea în postură apropiată cu alte femei, informează AFP.

Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei. FOTO Shutterstock (Arhivă)

Reclamanta, prezentată cu iniţialele A.K. şi în vârstă de circa 30 de ani, preda de trei ani muzica într-o şcoală publică din Sankt-Petersburg atunci când a fost convocată în 2014 şi informată de existenţa unui „dosar" asupra vieţii sale private, întocmit de organizaţia non-guvernamentală Părinţii Rusiei, scrie Agerpres.

Profesoarei i s-a cerut să demisioneze pe motiv că „face propagandă în favoarea unei orientări sexuale netradiţionale", ceea ce ea a refuzat.

  Profesoara s-a apărat în faţa autorităţilor şcolare, subliniind că nimeni nu s-a plâns de comportamentul ei înainte, însă a fost demisă în decembrie 2014 pentru „acte imorale incompatibile cu continuarea activităţilor de predare".

Atunci ea a sesizat justiţia din ţara sa, fără a obţine câştig de cauză şi, ca ultim recurs, a depus o plângere în august 2016 la CEDO.

Curtea Europeană a decis că disponibilizarea ei a fost în mod clar disproporţionată şi a apreciat că ea a fost victima unei discriminări bazate pe orientarea sa sexuală.

CEDO a precizat că a existat o încălcare a articolelor 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi familiale) şi 14 (interdicţia discriminării) ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Curtea Europeană a condamnat Rusia să-i plătească femeii 6.500 de euro drept prejudicii materiale, 10.000 de euro drept prejudicii morale şi 6.000 de euro cheltuieli în justiţie.

Cu sediul la Strasbourg, CEDO este braţul judiciar al Consiliului Europei, ce reuneşte 46 de state care recunosc drepturile înscrise în Convenţie.

Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei, însă CEDO poate în continuare să analizeze responsabilitatea Moscovei în posibile atingeri aduse drepturilor omului comise înainte de 16 septembrie 2022. 

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO