Războiul lui Putin depinde de cea mai sângeroasă bătălie din Ucraina. Cucerirea „porții către Donețk” ar putea dura ani și ucide milioane de oameni

0
Publicat:

Pe linia de front a Ucrainei, un oraș relativ mic, dar strategic, a devenit scena unei confruntări decisive. Pokrovsk, supranumit de presa rusă „poarta către Donețk”, este apărat cu disperare de peste un an de armata ucraineană, în timp ce Moscova face eforturi uriașe pentru a-l cuceri.

Artilerie ucraineană la Pokrovsk/FOTO:Profimedia

Fostul ofițer de informații britanic Philip Ingram, invitat într-o analiză difuzată pe canalul de Youtube al The Sun, descrie orașul drept un „cazan” încercuit din trei părți de trupele rusești. Dacă ar cădea, Pokrovsk ar oferi Kremlinului un avantaj logistic enorm: controlul unei rețele feroviare și rutiere vitale pentru aprovizionarea frontului din Donbas.

„Rusia încearcă să închidă cazanul și să izoleze trupele ucrainene din interior. Este principalul obiectiv al lui Putin, comparabil cu bătălia de la Bahmut”, explică Ingram.

Bahmut, cucerit de ruși după luni de lupte în 2023, a fost considerat cel mai sângeros episod al războiului până acum. Un scenariu similar se conturează acum la Pokrovsk: lupte de uzură, bombardamente continue și pierderi umane masive.

Ofensiva eșuată și calculele Moscovei

În urmă cu câteva săptămâni, chiar înaintea unei întâlniri dintre Vladimir Putin și Donald Trump, Rusia a încercat o manevră rapidă pentru a încercui orașul. Operațiunea a eșuat: forțele ucrainene au contraatacat și au spart încercuirea.

Potrivit lui Ingram, rușii nu au avut un plan solid pentru a transforma o pătrundere punctuală într-o cucerire reală. „Ca să rupi un front, ai nevoie de trupe de urmărire. Iar Rusia nu le-a avut”, spune el.

Deși Moscova mai are deschise și alte direcții de atac – inclusiv în Zaporojie – concentrarea de forțe rămâne pe Donbas. „Rusia a investit prea mult aici. Pokrovsk e cheia pentru a controla tot ce a mai rămas din regiunea Donețk, ultima parte a Donbasului care nu este sub ocupație rusă”, punctează expertul.

Estimările serviciilor britanice de informații sunt sumbre: cucerirea întregului Donețk ar putea dura încă patru ani și ar costa Moscovei până la două milioane de victime.

Războiul aerian pierdut și eșecul „blitzkriegului”

Analiza aduce în discuție și un alt eșec strategic al Rusiei: controlul spațiului aerian. Deși, pe hârtie, aviația rusă era net superioară, Kievul a reușit să blocheze „blitzkriegul din văzduh” pe care îl pregătise Kremlinul în primele zile ale invaziei.

„Bătălia pentru cerul Ucrainei a fost o poveste de erori de calcul, dar și de ingeniozitate și adaptare brutală”, spune Ingram.

Planul lui Trump pentru pace

În acest context, președintele american Donald Trump a prezentat un plan pentru a încheia rapid războiul. El a anunțat că va impune sancțiuni economice masive Rusiei, dar numai dacă toate statele NATO se angajează să oprească achizițiile de petrol rusesc.

Mai mult, Trump a cerut ca Alianța să adopte tarife comerciale dure împotriva Chinei, pe care o acuză că sprijină indirect efortul de război al Moscovei. „Dacă NATO face ce spun eu, războiul se va încheia repede, iar viețile vor fi salvate”, a declarat liderul american.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat