„Războaiele tractoarelor”. Cum folosește propagada rusă protestele agricultorilor din Europa

0
Publicat:

La fel ca în cazul pandemiei de COVID-19 și în cazul crizei energetice cauzate de războiul din Ucraina, propaganda rusă folosește protestele fermierilor pentru a profeți, încă o dată, sfârșitul Uniunii Europene. Cât despre cauzele protestelor, rușii au același răspuns: Ucraina.

Protestul fermierilor din Paris a blocat circulația în capitala Franței. FOTO: AFP

Instituțiile de dezinformare de la Kremlin au fost ocupate în această săptămână cu protestele fermierilor europeni care au loc în Germania, Franța, Italia, Belgia și alte locuri. Acestea au găsit și o sintagmă pentru manifestările, care țin de altfel de esența democrației- „războaiele tractoarelor” - scrie portalul european EU vs Disinfo.

Oamenii Kremlinului par să se bucure de această expresie esențială a libertăților democratice consacrate în valorile comune care leagă comunitatea europeană. Ei prezic diviziunea și prăbușirea economică a UE, ignorând cu desăvârșire faptul că, în societățile democratice, o astfel de acțiune civică – libertatea de a protesta – este mai degrabă un semn de putere, nu de slăbiciune. Așadar, Kremlinul se simte obligat să ridiculizeze manifestațiile prin expresii precum „războaiele tractoarelor””, arată analiza citată.

Kremlinul a promovat două narațiuni principale de dezinformare. În primul rând, se încearcă să se exagereze percepția diviziunii dintre cetățenii europeni și ceea ce Kremlinul numește în mod eronat „elitele Bruxelles-ului”.

Unele instituții media pro-Kremlin au sperat, de asemenea, într-o escaladare a violenței și au profețit că protestele vor semna sfârșitul pentru UE, care urmează să înceapă cu „asediul Paris”.

Prăbușirea Uniunii este o teorie clasică a propagandei rusești. La intervale destul de dese, purtătorii de cuvânt de la Kremlin au prezis căderea proiectului european. În timpul pandemiei de Covid-19, Moscova a prezis un colaps viitor din cauza presupusei incapacități a UE de a lua măsuri pentru asigurarea sănătății cetățenilor săi.

„Această teorie s-a dovedit a fi greșită. Apoi, în timpul iernii 2022-2023, prăbușirea Europei ar fi trebuit să vină din cauza creșterii prețurilor la energie, a inflației și a unei crize economice generale”, se arată în analiza citatăDin nou, profețiile rusești au dat greș.

E din cauza Ucrainei

În mod invariabil, pentru producătorii de dezinformare ai Kremlinului, toate drumurile duc la Ucraina. Așa este și cu protestele fermierilor din Europa. Cine e de vină pentru acestea?

Kremlinul are un răspuns răsunător - este lacomul Zelenskyy! Potrivit celebrului propagandist rus Dmitri Kiselyov, Comisia Europeană este în complicitate cu Ucraina pentru a inunda piața UE cu bunuri ieftine, pentru a atenua pretinsele prejudicii autoprovocate ale UE prin sancțiunile împotriva Rusiei. Și, desigur, această narațiune de dezinformare a fost ușor amplificată de instituțiile diplomatice rusești”, se arată în analiză.

De ce protestează fermierii

Sute de tractoare au sufocat, joi, centrul orașului Bruxelles, iar fermierii furioși au aruncat cu ouă în parlamentul european, relatează The Guardian.

Jurnaliștii au făcut un rezumat al cererilor care se află în spatele protestelor fermierilor care mătura Europa de luni de zile – în țări precum Grecia, Germania, Portugalia, Polonia și Franța, unde guvernul a fost luat prin surprindere săptămâna aceasta de o blocare a circulației în Paris.

Unele preocupări, cum ar fi un plan al Berlinului de a elimina treptat scutirile fiscale pentru motorina agricolă pentru a echilibra bugetul sau o cerință în Țările de Jos de a reduce emisiile de azot – sunt chestiuni specifice, dar cele mai multe nemulțumiri sunt comune.

Fermierii au spus că se confruntă cu scăderea prețurilor de vânzare, creșterea costurilor, reglementări severe, comercianți puternici și dominatori, datorii, schimbări climatice și importuri străine ieftine, toate în cadrul unui sistem agricol al UE bazat pe premisa „mai mare este mai bine””- arată sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent