Rămășițele unei rachete chinezești se apropie de Europa. Care sunt țările din zona de risc

0
Publicat:

Resturi ale rachetei chinezești Zhuque-3 (ZQ-3), lansată pe 3 decembrie 2025 de la Centrul de Lansare Jiuquan, se apropie de reintrarea în atmosferă, iar autoritățile monitorizează îndeaproape situația.

Racheta chinezească urmează să reintre în atmosferă FOTO: hartă EU SST

Agenția de Supraveghere și Urmărire Spațială (EU SST) a actualizat traiectoria rachetei chinezești Zhuque-3 (ZQ-3), a doua treaptă a unui vehicul de lansare care ar fi putut transporta o încărcătură dummy. Obiectul urmează să reintre în atmosferă și să se fragmenteze.

Conform ultimelor estimări, zonele europene cu potențial risc sunt Scoția, peninsula Iutlanda (împărțită între Germania și Danemarca) și nord-estul Poloniei, în apropierea graniței cu Lituania, în zona cunoscută ca coridorul Suwalki.

Agenția spațială poloneză a declarat joi că fragmente din rachetă sunt așteptate să „trecă peste o mare parte a Europei, inclusiv Polonia”. 

România nu se află în zona de risc, însă Marea Britanie monitorizează cu atenție posibilitatea ca fragmentele să treacă peste spațiul său aerian, deși oficialii britanici au precizat că șansele unui impact sunt extrem de mici, scrie telegraph.

Reintrarea rachetei este estimată pentru 30 ianuarie 2026. 

Racheta are o lungime de 12-13 metri și o masă estimată de 11 tone. Lansarea sa inaugurală a avut loc pe 3 decembrie 2025, de la Centrul de Lansare Jiuquan din China. Booster-ul reutilizabil nu a reușit să aterizeze în siguranță și a explodat la sol. Obiectul se află de atunci într-o traiectorie necontrolată.

Autoritățile europene și britanice subliniază că majoritatea fragmentelor se vor dezintegra în atmosferă sau vor cădea în zone nepopulate sau în mare, astfel încât riscul pentru populație rămâne extrem de scăzut.

Deși oficialii susțin că este extrem de puțin probabil ca fragmentele să lovească Marea Britanie, operatorii de telefonie mobilă au fost rugați să verifice funcționarea sistemului de alertă de urgență, pentru a putea trimite notificări în caz de impact. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!