Primarul Londrei cere ca Partidul Laburist să promită revenirea în Uniunea Europeană, la următoarele alegeri generale
0Primarul Londrei, Sadiq Khan, a declarat pentru CNBC că Partidul Laburist aflat la guvernare ar trebui să îşi asume oficial obiectivul revenirii Regatului Unit în Uniunea Europeană, la următoarele alegeri generale, transmite CNBC.
Într-un interviu acordat CNBC, Khan a recunoscut rezultatele slabe obţinute de laburişti la alegerile locale de săptămâna trecută şi a cerut guvernului condus de premierul Keir Starmer să fie "mai curajos şi mai îndrăzneţ".
"Oamenii sunt frustraţi de lipsa vitezei de implementare", a spus Khan, avertizând că partidul riscă să piardă următoarele alegeri generale "destul de grav", scrie News.
Primarul Londrei a salutat discursul recent al lui Starmer, în care premierul a sugerat reconstruirea relaţiilor cu Uniunea Europeană, inclusiv o apropiere mai mare de piaţa unică şi uniunea vamală europeană.
Khan a mers însă mai departe şi a cerut explicit ca Partidul Laburist să includă în programul electoral promisiunea revenirii în UE dacă va câştiga următorul scrutin parlamentar, care trebuie organizat cel târziu până în august 2029.
Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană în 2020, după referendumul din 2016 în care 52% dintre alegători au susţinut Brexitul.
Khan a descris Brexitul drept "cel mai mare act de auto-sabotaj economic făcut vreodată de o ţară".
El a afirmat că revenirea în cea mai mare piaţă comercială aflată "la uşa Marii Britanii" ar reprezenta cea mai bună soluţie pentru combaterea crizei costului vieţii şi pentru stimularea prosperităţii economice.
Primarul Londrei a invocat şi schimbările majore din economia globală de la venirea laburiştilor la putere în 2024, inclusiv tarifele comerciale introduse de administraţia Donald Trump şi conflictele din Iran şi Ucraina, despre care spune că au alimentat creşterea costului vieţii şi a preţurilor la energie.
Referindu-se la relaţia cu SUA, Khan l-a descris pe Trump drept "imprevizibil", afirmând că este dificil de construit o relaţie stabilă cu un lider care schimbă acordurile şi politicile "în câteva zile sau săptămâni, în funcţie de dispoziţie".
Totuşi, el a spus că relaţia dintre Londra şi Washington depăşeşte "personalităţile" şi a apreciat că Starmer a reuşit să transmită mesajul că Marea Britanie poate menţine relaţii apropiate atât cu SUA, cât şi cu Uniunea Europeană.
Khan a recunoscut că unele realizări ale guvernului laburist au fost umbrite de "greşeli şi incidente de bază", descriind rezultatul recentelor alegeri locale drept "mai mult decât o corecţie severă" pentru partid.
Cu toate acestea, el a avertizat împotriva înlocuirii rapide a lui Keir Starmer, argumentând că investitorii internaţionali văd în continuare Marea Britanie drept o ţară care oferă stabilitate şi predictibilitate.