Presa ucraineană distribuie mesajul lui Prigojin, care sugerează Moscovei să încheie „operaţiunea militară specială“

0
Publicat:

Liderul grupării paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, a provocat senzaţie cu o postare pe blog despre o posibilă încheiere a războiului în Ucraina, mesaj în care sugerează că armata rusă ar trebui să renunţe la orice ambiţii ofensive, să declare încheiată "operaţiunea militară specială". 

Evgheni Prigojin, la Bahmut, în martie Foto Profimedia

  Multe mass-media ucrainene au preluat duminică textul său, în care scrie că "pentru autorităţile (din Rusia) şi pentru societate în general este astăzi necesar să punem un mare punct final în spatele operaţiunii militare speciale".

La mai mult de un an de când a pornit războiul, Rusia încă numeşte campania militară împotriva Ucrainei "operaţiune militară specială", conform Agerpres.

"Varianta ideală ar fi să anunţăm sfârşitul operaţiunii militare speciale şi să anunţăm că Rusia şi-a atins toate obiectivele stabilite - şi în anumite privinţe chiar le-a atins", crede liderul grupării paramilitare care în prezent este în prima linie a ofensivei asupra oraşului Bahmut şi ale cărei performanţe pe front le-au depăşit pe cele ale trupelor regulate ale armatei ruse.

"Rusia deja a pus un punct final prin anihilarea marii părţi a populaţiei masculine active a Ucrainei şi intimidarea celeilalte părţi care a fugit în Europa", a continuat Prigojin în mesajul său.

De asemenea, mai argumentează el, Rusia a reuşit să obţină controlul asupra Mării Azov şi asupra unei mari părţi a Mării Negre, a ocupat o "bucată consistentă din teritoriul Ucrainei" şi a creat un coridor terestru către Crimeea.

Prin urmare, consideră liderul grupării Wagner, armata rusă ar trebui acum să se limiteze la fortificarea poziţiilor sale, în aşteptarea mult trâmbiţatei contraofensive ucrainene despre care tot vorbesc oficialii de la Kiev.

Opinia sa vine în contrast cu cea a responsabililor ruşi, pentru care încheierea "operaţiunii militare speciale" este de neconceput fără măcar ocuparea completă a provinciilor Lugansk, Doneţk, Zaporojie şi Herson, provincii din sudul şi estul Ucrainei anexate pe hârtie de preşedintele Vladimir Putin, deşi pe teren armata rusă le controlează doar parţial.

Prigojin mai crede că armata ucraineană, ajutată de statele occidentale cu arme, muniţii, instructori militari şi informaţii, este acum pregătită pentru o contraofensivă, iar armata rusă este pregătită să o respingă.

Rapoarte din seria de documente clasificate ale Pentagonului scurse online în ultima săptămână sugerează că responsabilii militari americani, contrar declaraţiilor publice ale unor politicieni de la Washington, estimează că o contraofensivă a armatei ucrainene ar aduce, în situaţia din prezent a acesteia, doar la câştiguri teritoriale minore.

Conform respectivelor documente, trupele ucrainene se află în criză de muniţii, deja raţionalizându-şi obuzele, echipamentele militare occidentale sosesc lent, militarii ucraineni sunt încă insuficient instruiţi în folosirea lor, efectivele militare sunt de asemenea insuficiente şi obosite, în timp ce armata ucraineană caută noi recruţi apelând inclusiv la distribuirea de ordine de încorporare bărbaţilor pe stradă, cu toate că pentru aşteptata contraofensivă au fost deja constituite unităţi ce nu sunt angrenate în luptele aflate în desfăşurare.  

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele