Video Premierul Peter Magyar condiționează sprijinul pentru aderarea Ucrainei la UE de protejarea minorității din Transcarpatia: „O condiție sine qua non”

0
0
Publicat:
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Prim-ministrul Ungariei, Peter Magyar, a declarat miercuri, 20 mai, la Varșovia, că progresul Ucrainei în procesul de aderare la Uniunea Europeană depinde de soluționarea situației drepturilor minorității maghiare din această țară. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său polonez, Donald Tusk.

Premierul Ungariei, Peter Magyar FOTO: arhivă, adevărul

Liderul de la Budapesta a afirmat că este dispus să se întâlnească în luna iunie cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, pentru a deschide „un nou capitol” în relațiile bilaterale, în cazul în care se înregistrează progrese concrete în această chestiune.

„Trebuie să obținem o încetare a focului cât mai curând posibil și apoi o pace durabilă care să fie garantată internațional”, a spus Peter Magyar, referindu-se la războiul din Ucraina și la necesitatea încheierii conflictului cu Rusia, potrivit reuters.

În ceea ce privește aderarea Ucrainei la UE, premierul ungar a fost ferm, subliniind că protejarea drepturilor celor aproximativ 150.000 de etnici maghiari din Transcarpatia reprezintă „o condiție prealabilă sine qua non”.

Acesta a precizat că Budapesta nu va susține deschiderea negocierilor de aderare înainte ca aceste probleme să fie rezolvate, inclusiv garantarea drepturilor lingvistice ale minorității maghiare.

Magyar a propus organizarea unei întâlniri cu Volodimir Zelenski în orașul Beregovo (Beregșas), localitate din Ucraina unde comunitatea maghiară este majoritară.

Discuțiile vin în condițiile în care Kiev și Budapesta au început recent consultări la nivel de experți, după întâlniri între miniștrii de externe ai celor două state, Andrii Sîbiga și noua șefă a diplomației ungare, Anita Orban.

Părțile au convenit la Kiev să lanseze consultări tehnice pentru identificarea unor „soluții practice și solide” privind disputele legate de drepturile minorităților, ceea ce marchează o schimbare de ton față de perioada guvernării lui Viktor Orbán.

La rândul său, premierul polonez Donald Tusk a salutat schimbările de la Budapesta, apreciind că victoria lui Peter Magyar reprezintă „o revenire a Ungariei la standardele europene, la onestitate și la o democrație autentică”.

Totodată, Tusk și-a reafirmat sprijinul pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, subliniind însă că procesul trebuie să respecte toate regulile și standardele europene, „așa cum s-a procedat și în cazul Poloniei”.