Premierul Belgiei: Europa nu poate fi „un sclav nefericit” al lui Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europa se află sub o presiune tot mai mare din partea administraţiei Trump, atât din cauza tarifelor comerciale, cât şi a ameninţărilor recente legate de Groenlanda, iar liderii europeni nu ar trebui să cedeze acestor presiuni, a avertizat premierul Belgiei, Bart De Wever.

Premierul belgian Bart De Wever/FOTO:EPA/EFE

Şeful guvernului de la Bruxelles, membru al partidului naţionalist-flamand conservator N-VA, a făcut aceste declaraţii în cadrul unei dezbateri organizate marţi la Forumul Economic Mondial de la Davos, în Elveţia.

„Europa se află la o răscruce, unde trebuie să decidă dacă se uneşte sau dacă explodează în toate direcţiile posibile”, a spus De Wever, într-un discurs cu accente dramatice.

Premierul belgian a recunoscut că, până acum, liderii europeni au încercat să îl „îmbuneze” pe președintele Trump. „Am fost foarte îngăduitori, inclusiv în privinţa tarifelor, sperând să obţinem sprijinul său pentru războiul din Ucraina”, a explicat el.

Potrivit lui De Wever, Europa s-a aflat într-o poziţie vulnerabilă, dependentă de Statele Unite, motiv pentru care a ales calea concesiilor. „Dar acum sunt depăşite atât de multe linii roşii, încât eşti pus în faţa unei alegeri care ţine de respectul de sine”, a avertizat premierul.

„A fi un vasal docil este una, a fi un sclav nefericit este cu totul altceva. Dacă dai înapoi acum, îţi pierzi demnitatea. Iar demnitatea este, probabil, cel mai preţios lucru pe care îl poate avea o democraţie”, a adăugat el.

Bart De Wever a mai anunţat că urmează să se întâlnească miercuri cu preşedintele Donald Trump, alături de regele Belgiei, Philippe, în contextul participării liderului american la conferinţa de la Davos.

Întâlnirea fusese stabilită înainte de apariţia „problemei Groenlanda”, însă, în noile condiţii, „va avea un cu totul alt caracter decât cel planificat iniţial”, a spus premierul, precizând că intenţionează să îi transmită direct lui Trump: „Aici depăşiţi linii roşii”.

„Fie stăm împreună, fie rămânem divizaţi. Iar dacă rămânem divizaţi, se încheie o eră de 80 de ani de atlantism”, a avertizat liderul belgian.

În final, De Wever l-a parafrazat pe filozoful marxist italian Antonio Gramsci: „Când vechiul moare şi noul nu s-a născut încă, trăim într-o epocă a monştrilor”.

„Depinde de el dacă vrea să fie un monstru sau nu”, a conchis premierul Belgiei, referindu-se la preşedintele american.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort