Povestea celui mai mare avion din lume, rescrisă. „Simbolul Ucrainei” va fi restaurat de la zero

0
Publicat:

Cel mai mare avion din lume, cunoscut sub numele de Mrya, sau „Visul”, Antonov An-225 a fost mândria Ucrainei și a pilotului Evhen Bașinski, în vârstă de 38 de ani, relatează CNN.

Aeronava a fost distrusă pe aeroportul Hostomel. Foto: EPA-EFE (Arhivă)

Este pentru prima dată când pilotul vine să vadă ce a mai rămas din Mrya. 

„Este foarte greu să fiu aici și să văd toată această situație. Avion distrus, hangare distruse. Este destul de greu de văzut", afirmă el. 

Avionul Antonov AN-225 a fost nimicit în hangarul în care se afla, în timpul atacurilor ruseşti. Aeronava se afla pe aeroportul Hostomel, unde au avut loc lupte crâncene în primele zile ale invaziei.  

Serviciul de Securitate al Ucrainei a afirmat miercuri că a fost demarată o anchetă comună cu poliția națională cu privire la eșecul fostului șef al companiei Antonov de a ordona evacuarea planificată a aeronavei în siguranță, în Germania. 

Antonov AN-225 a fost cel mai mare și cel mai greu avion din lume, fiind propulsat de 6 motoare și având o capacitate de transport de 250 de tone. 

Antonov AN-225. FOTO EPA-EFE (Arhivă)

Primul zbor efectuat a fost înregistrat în anul 1988. Aeronava a fost proiectată pentru a transporta naveta spațială sovietică Buran. 

În luna mai a anului trecut, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că Ucraina va reconstrui avionul. Oficialii companiei Antonov susțin că un alt AN-225 a fost parțial construit, însă construcția a fost abandonată în anii 1990 din pricina lipsei de fonduri. Planul actual este de a utiliza ceea ce au deja ca bază pentru un nou avion. 

Inginerii și tehnicienii au verificat epava Mrya de la Hostomel pentru a scoate piesele utile. În cele din urmă, ei vor scoate una dintre aripile sale uriașe pentru a încerca să o restaureze, conform proiectantului Antonov Valerii Kostiuk. 

Aeronava va fi dotată cu motoare moderne. La bordul avionului vor fi instalate noi echipamente electronice. Vor fi implicate companii de renume", spune el. 

Oficialii nu au dezvăluit numele companiilor și cum își va permite Ucraina să reconstruiască aeronava. Este imposibil de spus cu exactitate cât va costa reconstrucția avionului, însă, conform unor estimări, suma s-ar ridica la aproape un miliard de dolari americani.  

Directorul executiv al Antonov Bykovets înțelege că reconstrucția aeronavei nu va fi o prioritate pentru țara distrusă de război. 

„Acest avion este un simbol al Ucrainei", susține el. „Este un simbol precum Burj Khalifa sau Statuia Libertății". 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent