Partidul Comunist austriac a ajuns pe locul doi la alegerile muncipale de la Salzburg

0
Publicat:

Partidul Comunist austriac (KPOe Plus), care a obținut la alegerile generale din 2019 la nivel național mai puțin de 1% din voturi, a ajuns duminică pe locul doi în alegerile municipale desfăşurate la Salzburg, transmite agenţia EFE, scrie Agerpres.

Partidul Comunist austriac (KPOe Plus) FOTO: Facebook/kpoeplussalzburg

Potrivit rezultatelor preliminare, formaţiunea KPOe Plus a reușit să atragă 23% din voturi în alegerile pentru Consiliul Municipal, la distanţă mică de Partidul Social-Democrat (SPOe), cu 26%. Rezultatul nu este definitiv, ci reprezintă pentru formaţiunea comunistă o creştere de 500% faţă de procentul obţinut în 2019.

La alegerile pentru postul de primar al Salzburgului ierarhia este aceeaşi, candidatul social-democrat obţinând 30%, iar cel comunist 28%, astfel că aceștia se vor confrunta în turul doi.

KPOe Plus este un partid minoritar, fără reprezentare în parlamentul naţional austriac, şi este prezent doar în două din cele nouă parlamente regionale ale Austriei.

Cât despre Partidul Popular (OeVP) al cancelarului Karl Nehammer, care în oraşul Salzburg formează o majoritate la nivel local împreună cu social-democraţii, acesta a pierdut jumătate din procente, obţinând potrivit aceloraşi rezultate preliminare 20% din voturi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani