Parlamentul Poloniei a liberalizat accesul la pilula de a doua zi începând cu vârsta de 15 ani

0
Publicat:

Camera inferioară a Parlamentului polonez a adoptat joi o lege ce liberalizează „pilula de a doua zi", a cărei utilizare fusese limitată de precedentul guvern populist conservator, informează AFP, citată de Agerpres.

Pilula de a doua zi n-a mai fost disponibilă în Polonia decât pe bază de reţetă. FOTO Shutterstock

Legea, care mai trebuie dezbătută în Senat şi promulgată de preşedintele conservator Andrzej Duda, a fost votată de 224 de deputaţi în faţa a 196 de voturi contra şi autorizează această pilulă începând cu vârsta de 15 ani, fără reţetă.

În 2017, precedentul guvern a limitat accesul la pilula de a doua zi, care nu mai era disponibilă decât pe bază de reţetă  

Liberalizarea accesului la această pilulă a fost unul dintre elementele programului coaliţiei pro-europene care şi-a format guvernul pe 13 decembrie anul trecut.

Poziţia preşedintelui Andrzej Duda, un aliat al opoziţiei conservatoare, rămâne incertă în faţa noii legi, consilierii săi evocând rezervele sale cu privire la vârsta de acces la pilula de a doua zi, considerată prea scăzută.

Întreruperea voluntară a sarcinii, autorizată doar în caz de viol sau incest, sau atunci când viaţa mamei este în pericol

 Polonia, ţară cu o puternică tradiţie catolică, dispune în continuare de o lege asupra avortului printre cele mai restrictive în Europa, întreruperea voluntară a sarcinii nefiind autorizată decât în caz de viol sau incest, sau atunci când viaţa mamei este în pericol.

Curtea Constituţională s-a plasat, în 2020, de partea guvernului precedent, declarând întreruperile voluntare ale sarcinii din cauză de malformaţie fetală drept „neconstituţionale".

Platforma Civică, membră a actualei majorităţi proeuropene, a depus recent o propunere de lege ce liberalizează întreruperea voluntară a sarcinii de până în 12 săptămâni, însă adoptarea ei rămâne incertă, date fiind rezervele altor formaţiuni din cadrul coaliţiei.

Doar 161 de avorturi legale după înăsprirea legii

În 2022, doar 161 de avorturi legale au fost practicate, comparativ cu circa 2.000 înainte de înăsprirea legii în 2020.

Potrivit unor organizaţii feministe, 100.000 de femei poloneze fac întrerupere de sarcină în fiecare an, recurgând la pastile ce provoacă avortul, interzise în Polonia, sau mergând în străinătate.

Pilula de a doua zi poate prevină o sarcină nedorită, dacă este luată în primele 72 de ore de la contactul sexual neprotejat.

Amintim că, în 2013, administraţia preşedintelui american Barack Obama anunța renunţarea la restricţiile de vârstă impuse femeilor pentru a cumpăra pilule contraceptive de urgenţă, astfel încât pilulele „de a doua zi” să devină accesibile fără prescripţie medicală.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție