Papa Francisc afirmă că numai cei bogaţi îşi pot permite să aibă copii în Italia. Animalele de companie înlocuiesc copiii

0
Publicat:

Întemeierea unei familii în Italia devine un ''efort uriaş'' pe care doar cei bogaţi şi-l pot permite, a declarat vineri papa Francisc, avertizând că actualul context de incertitudine reprezintă o piedică pentru tineri să facă copii, relatează Reuters şi ANSA.

Papa Francisc FOTO: GettyImages

"Dificultatea de a găsi un loc de muncă stabil, dificultatea de a păstra unul, locuinţe prohibitiv de scumpe, chiriile foarte mari şi salariile insuficiente sunt toate probleme reale", a adăugat papa Francisc, cerând factorilor de decizie politică să intervină.

Numărul naşterilor în Italia a scăzut pentru prima dată sub 400.000 în 2022, înregistrându-se cea de-a 14-a scădere anuală consecutivă, cu o populaţia totală în scădere cu 179.000 ajungând la 58,85 milioane de locuitori, relatează Agerpres.

În cadrul unei conferinţe privind criza demografică în creştere, papa Francisc a declarat că scăderea natalităţii semnalează o lipsă a speranţei în viitor, generaţiile mai tinere confruntându-se cu un sentiment de incertitudine, fragilitate şi precaritate.

"Piaţa liberă, fără măsurile corective necesare, devine sălbatică şi produce situaţii din ce în ce mai grave şi inegalităţi", a afirmat suveranul pontif, care s-a aflat lângă premierul italian Giorgia Meloni.

Papa Francisc a declarat că animalele de companie înlocuiesc copiii în unele gospodării şi a povestit cum o femeie care a participat recent la o audienţă şi-a deschis geanta şi a cerut binecuvântarea papală pentru "copilul ei", care s-a dovedit a fi un câine.

"Mi-am pierdut răbdarea şi am dojenit-o, spunându-i că mulţi copii suferă de foame şi tu aduci un câine", a mai spus el.

Însă el a recunoscut că există constrângeri "aproape insurmontabile" asupra tinerelor femei care sunt forţate să aleagă între carieră şi maternitate. Având în vedere costurile mari pentru creşterea copiilor, oamenii îşi revizuiesc priorităţile, a adăugat el.

"Nu putem accepta pasiv că atât de mulţi tineri se luptă să-şi realizeze visul de a întemeia o familie şi sunt forţaţi să coboare ştacheta, mulţumindu-se cu înlocuitori mediocri: să facă bani, să facă carieră, să călătorească, păzindu-şi cu egoism timpul liber", a mai spus el.

Ministerul Educaţiei a anunţat joi că situaţia demografică actuală arată că numărul elevilor din Italia va scădea cu un milion în următorii 10 ani.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie